Dacă, în drumul spre Deltă, faci o escală în Galați și mai ai vreo cîteva ore pînă la vaporaș, după ce te plimbi nițel prin Grădina Botanică sau pe faleza Dunării, un must-do, combinat cu must-see, e să urci la restaurantul din Turnul TV.
Ca să ajungi acolo, iei liftul din stația “Perla Dunării”, restaurantul-frate de la parter (cînd am fost eu, ospătara care ținea loc și de liftieră mi-a tăiat un bilet de 10 lei), și, după vreun minut jumate, ești la etajul 1, aflat la altitudinea de 86 m. Cum ar veni, corespondentul etajului 33 din blocurile din jur, care s-au oprit prematur, la 12. La ieșirea din lift, vei tresări un pic: o lumină albastru-fosforescentă îți dă senzația că tocmai te-ai înălțat la Ceruri.
Chiar dacă nu se compară cu Turnurile Petronas din Kuala Lumpur, tot e o chestie să vezi de sus, din unghiuri care, adunate, fac 360°, fumurile eșapamentelor combinatului siderurgic, cam ce ravagii au făcut inundațiile la confluența Siretului cu Dunărea sau cîte blocuri s-au mai mansardat prin oraș. Asta pînă îți vine de la bucătărie comanda, asortată la înălțimea la care te afli: rață la cuptor cu varză roșie (65 lei porția), stropită cu șampanie Moët&Chandon (450 lei sticla). Sau, pentru buzunare mai pămîntene, de la capătul celălalt al meniului: un cubuleț de telemea de pe platoul cu antreuri (50 g / 4 lei) pe care s-a vărsat o bere Skol (4,50 lei).
În eternul meci cu vecinii brăileni, gălățenii punctează mereu cu restaurantul ăsta. După schimbul de replici Noi avem mall și voi n-aveți, sîc! – Noi avem combinat care vă poluează și pe voi, dublu sîc!, dialogul trece rapid de faza “Război pe personalități” (Noi avem Nae Ionescu, Panait Istrati, Nicu Alifantis, moldovenilor! – Ehee, noi sîntem mai tari: avem Max Auschnitt, Nina Cassian, Miță Majearu, turciților!) și se transformă într-un monolog categoric: Cînd am fost noi cu Oțelul în Champions League, Brăila voastră juca pe la Făurei! Și avem și restaurant la înălțime, na!
(articol publicat în Cațavencii nr. 41/68 din 17 octombrie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment