Români, distrugeţi prin Levant! Azi: Siria
Da, stimaţi nashpaturişti bibliofili, există şi persoane mai puţin celebre care studiază de ceva ani Levantul! Chiar la el acasă: din colecţia “Români care muncesc afară să aducă bani înăuntru”, vă prezentăm fragmente siriene din volumul de memorii quasi-turistice ale domnului Costică, mare maestru (pardon, maistru) în instalaţii electrice. Că tot ne recomanda Ştim-noi-cine să filozofăm mai puţin şi să tinichigim mai mult…
Leagănul civilizaţiei pompează; mai nou, crude oil
Domnul Costică bandajează reţele electrice în Orient, din sondă în sondă, de aproape 12 ani. A lucrat în Kazakhstan, a primit oferte din Kuweit şi Liban. Momentan e în Siria, dar analizează şi alte destinaţii pentru atunci cînd i se va termina contractul. E cam ca la fotbalişti: jonglezi bine cu patentul, creezi multe faze electrizante, ai în CV echipe de prestigiu – sînt şanse mari să te transferi în altă parte pe bani mai mulţi. Se întoarce în România periodic; la fiecare 45 zile lucrate acolo, are aproape o lună de concediu în ţară. Salariul e OK, iar cazarea, masa şi biletele de avion sînt asigurate de companie. Venit acasă de Sărbători a acceptat, la o cană de vin fiert, o discuţie lejeră despre leopardul care-i aşteaptă pe eventualii nashpaturişti dornici să sară gardul în zonă.
Ca să intri în Siria îţi trebuie o -mai ţineţi minte?- viză (cea turistică e cam 30 euro), pe care, în general, un român o primeşte fără probleme. Cu o singură mare excepţie. Dacă ai fost de curînd în Israel, n-are sens să mai baţi drumul pînă la ambasadă: viza siriană e certată la cuţite cu cea israeliană – nu încap amîndouă pe acelaşi paşaport. Valabil şi invers, din cauza permanentului conflict de proprietate asupra Înălţimilor Golan.
În Stare de Urgenţă sub regimul Al-Assad de aproape 50 de ani, Siria de azi este cam ce-ar fi urmat să fie România exerciţiului nostru de imaginaţie de odată: o să moară nea Nicu şi o să vină Nicuşor, care ne va da liber la salam de Sibiu şi nu ne va mai stinge lumina. Prinţişorul lor a fost ales prin referendum cu 97% , a mai slăbit şurubul pe ici-pe colo, dar a moştenit de la tătîne-său un stat la cheie, cu un sistem poliţienesc tip iceberg (o minoritate vizibilă, în uniformă plus o majoritate secretă de switch-iuri conectate, sub acoperire, la reţelele de informatori) şi o media grasă, frumoasă, dar cu cenzură în fază terminală. Internetul e livrat cu mici întîrzieri la client, desigur pieptănat regulamentar şi filtrat de mătreaţă: în principal, site-urile de ştiri şi dezbateri social-politice, dar şi YouTube, Facebook sau Blogspot. Grea viaţa de blogger sirian! În schimb, celelalte utilităţi (curent, gaz, apă) sînt curate şi relativ ieftine. Benzina e 25 lire siriene/litru (1 USD = 45 SYP), de vreo trei ori mai scumpă faţă de perioada de dinainte de criză.
Apropo de poliţie – o secţie specială se ocupă de moravurile societăţii. De exemplu, adulterul e aspru pedepsit. Studiu de caz: un străin calcă pe bec cu o localnică. Soluţie: cavalerul trebuie s-o şteargă urgent din ţară, pentru că riscă ani grei de închisoare în care nu-i va fi deloc moale. Dacă e acuzat şi de viol, s-a rezolvat: scapă de puşcărie. Şi de orice alte griji lumeşti.
Asemănările cu societatea românească virtuală din paragraful anterior continuă, pînă la un punct, şi în real-time. Există o Prima Casă siriană foarte naivă, care a lansat o modă locală a construcţiilor fără tencuială de mare succes: se iau subvenţii de la stat pentru locuinţe care nu se finisează niciodată, pentru că din momentul ăla ar începe plata creditului. Vine vreun control? N-am terminat, bre, casa! Nu vezi că n-are var pe ea? Ce spuneţi? A pierdut apartamentul? Nţţ: textul ăsta la ei chiar funcţionează!!
(va urma)
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 2/941 din 13 ianuarie 2010)
Be the first to comment