Pentru prima noapte în Marrakesh am ales o cazare în orașul vechi, la Corner Hostel. Autobuzul de la aeroport m-a lăsat lîngă piața mare, aproape de intrarea în medina, cartierul-bazar-labirint. Cînd, în fine, am nimerit Rue El-Gza, m-am blocat: stăteam în mijlocul străduței, uitîndu-mă cînd la GPS-ul care-mi spunea că am ajuns la destinație, cînd la fațadele cărămizii pe care nu scria nicăieri Corner. Noroc cu băiatul de la dugheana de excursii cu cămile în deșert de vizavi care mi-a arătat gangul spre hostel.
Locul: Din praful de afară, am pășit curios într-un hol-recepție, o sufragerie curățică, al cărei plafon e cerul (casa are un patio central și balcoane interioare pe fiecare etaj, ca un stadion neacoperit), și, după niște scări înguste, în dormitorul cu intrare de pe terasa amenajată pe acoperișul plat cu două niveluri și vedere la alte planșeuri și ziduri netencuite pe care au crescut, ca ciupercile, antene de satelit. Din singurele dotări vizibile ale camerei cu varul căzut, în afara coșului de gunoi și a celor patru paturi metalice, ca de cazarmă, cu cearșafuri și pături dubioase la culoare, se remarcă priza și becul cu abajur din pai de la fiecare pernă. Din cele invizibile, conexiunea Wi-Fi bună și puricii insistenți.
Prețurile: Mai am și acum chitanța primită la recepție, 5,70 euro / 68 DH, scrisă dezordonat de mînă. Din care tocmai realizez că, plătind în dirhami, am cumpărat un euro cu 12 dirhami, față de cursul oficial de 10,70/1.
Oamenii: Cu singurul coleg de cameră (dacă excludem motanul care intra și se instala pe pat de fiecare dată cînd găsea ușa deschisă), Alex, un strasburghez născut în Belarus ajuns în cameră pe la miezul nopții, am vorbit mai multe dimineață. Pe terasă, la breakfast-ul minimalist (ceai de mentă, două felii de pîine, cub de unt, cub de gem) inclus în preț, preparat în chicineta perete în perete cu casa scărilor și servit în zona cu mobilier din fier forjat de lîngă ceva ce pare un solar, dar, de fapt, e acoperișul de folie al balustradelor hăului prin care privești spre parter. Comeseni ne-au fost un australian originar din Zimbabwe căsătorit cu o olandeză, venit pentru surf pe coasta marocană, și o japoneză care se întorcea din Spania, unde tocmai terminase El Camino, și se îndrepta spre Sri Lanka.
Ambianța: Dimineața calmă a contrastat evident cu super-zgomotoasa seară precedentă: prin geamul întredeschis, auzisem pînă tîrziu în noapte vînzoleala de localnici care-au vorbit, au rîs și s-au hîrjonit pe terasă și pe scări ca niște copii scăpați la raftul cu ciocolată. Nu știu exact de la ce se hlizeau așa; teoretic, musulmani fiind, nu de la alcool. La cîți băieți mă ofertaseră pe stradă pînă să ajung la hostel, cel mai probabil, de la haș.
(articol publicat în Cațavencii nr. 6/392 din 13 februarie 2019)
Be the first to comment