Dacă acum un secol și patru ani românii ajungeau la Viena ca să ceară RoExit-ul dintr-o Uniune Europeană a austriecilor și maghiarilor care îi inclusese forțat, fără voia lor, astăzi merg acolo ca la ei acasă (unii dintre ei chiar sînt la ei acasă, după ce-au colonizat niște cartiere din Orașul Valsului, al Șnițelului și al Șprițului). Cu avionul, cu mașina, cu trenul sau, mai nou, cu vaporașul, pe Dunăre-n sus, de la Orșova, via cealaltă capitală a fostului imperiu, Budapesta. De exemplu, noi, jurnaliștii de turism din Travel Pro: după ce, în mai, am testat prima croazieră a MS Diana pe ruta Orșova-Belgrad, miercurea trecută, ne-am reîntors la bord pentru o altă premieră, varianta extinsă a călătoriei pe apă care, în doar o săptămînă, a făcut city broke-uri de-o zi prin capitalele Serbiei, Ungariei, Slovaciei și Austriei. Plus, bonus, printr-o Capitală Culturală Europeană, Novi Sad.
Porțiunea pînă la Belgrad a fost un Copy/Paste al croazierei din primăvară. Cu o singură excepție: nu s-a mai făcut stație în Veliko Gradište și s-a navigat întins pînă în capitala Serbiei. Reveneam, după doar trei săptămîni, într-un oraș pe care-l mai vizitasem de două ori numai în ultimele șase luni – am chiulit, deci, de la turul de centru dedicat pasagerilor, ca să ne întîlnim cu Jelena, prietena de la Visit Belgrade. Același lucru s-a întîmplat și la Novi Sad, pe care, de data asta l-am văzut și de pe apă, prin fereastra cabinei. Fixată pe peisajul cu Cetatea Petrovaradin, mai mult decît era programat, din cauza unor probleme tehnice care n-au depins de organizatori (conflictul din Ucraina a creat complicații în alimentarea cu combustibil, ni s-a explicat). Oricum, chiar dacă am stat extra în Novi Sad, n-a fost timp de plictiseală. Unii s-au distrat pe la atelierele creative de improvizație și bună dispoziție conduse de vedetele echipajului, Nico și Liana, alții prin Word-urile și Corel-urile laptopurilor, recuperînd din lucrul la materialele restante.
Chiar și cu întîrziere, am intrat bucuroși înapoi în UE, la Internet gratis (mă rog, inclus în abonament), în timp ce ne îndreptam cu toată viteza înainte, spre Budapesta. Unde am ajuns dimineața, la fix pentru startul excursiei prin oraș care mi-a reîmprospătat amintirile de la prima vizită aici (aprilie 2007, pentru concertul The Dark Side of the Moon al maestrului Roger Waters). După tur, ne-am întors la bord, fiindcă bucătarul ne pregătise o surpriză culinară naționalistă: după gulașul servit la masa anterioară, simultan cu intrarea în Ungaria, pentru prînz a gătit un meniu neaoș românesc – ciorbă de burtă, mici și ceafă cu cartofi prăjiți (Apropo, sărut-mîna pentru masă și felicitări, chef! Mîncarea a fost gustoasă de fiecare dată, felurile nu s-au repetat, fiind diferite la fiecare prînz sau cină, iar oferta micului dejun suedez suficient de variată). Am plecat din Budapesta după ce s-a înserat, întîrziind un pic – de data asta, intenționat –, ca s-o vedem iluminată ca de Crăciun, în pofida economiilor la energie, la mare modă în perioada asta, în toată Europa. O fi Orban mai demodat…
A doua zi, după trecerea prin ecluză (o experiență interesantă, care-ți trezește amintirile din copilărie, din perioada jocului cu vaporașe în cadă), pe la prînz, eram la Bratislava. Așteptați deja de ghid, un slovac masiv de vreo 40 de ani cu glumele la el, care ne-a făcut turul unui oraș pe care l-am regăsit, după 16 ani, la fel cum îl lăsasem, în septembrie 2006, doar în centrul vechi și la cetatea de pe deal: de ceva vreme, localnicilor le-a crescut, la periferie, un cartier de zgîrie-nori (nu de business, ci rezidențial, cică), de care au început să aibă mai toate capitalele de pe partea asta a fostei Cortine de Fier, de la Belgrad la Tallinn și de la Varșovia la Vilnius. Mai puțin, Bucureștiul. Care, în loc să le construiască mai spre suburbie, le-a împrăștiat prin centru, luînd din lumina și spațiul vecinilor.
Obosiți după plimbarea prelungită pe străzile luminate, aici, la limita vizibilului, ne-am culcat la Bratislava și ne-am trezit la Viena. Tot pe o lumină zgîrcită, a unei dimineți cețoase. La ieșirea din cabină, dincolo de ușa de sticlă a holului, prima imagine vieneză a răsturnat-o pe cea clasică din mentalul colectiv românesc: o lebădă cerșetoare de mîncare. Lîngă un vas românesc, da. Ori instinctul de conservare i se atrofiase, ori voia să se sinucidă și nu știa cum. Turul de autocar prin oraș ni l-a făcut o româncă stabilită de mult timp aici, care ne-a recomandat să ieșim în oraș și mai pe seară, ca să vedem proaspăt inaugurata Piață de Crăciun. De fapt, piețele, pentru că în afară de cea oficială, din fața Primăriei, la aproape fiecare intersecție de străzi, sînt montate căbănuțe din lemn decorate festiv, în fața cărora trecătorii se opresc la o cană cu vin fiert și un bratwürstel.
Croaziera pe Dunăre Orșova-Viena din noiembrie 2022 a intrat în scurta istorie a turismului românesc, dar românii sînt așteptați în continuare la bord: pînă în mai, cînd se va întoarce la Orșova pentru startul sezonului turistic 2023, MS Diana va face doar curse Viena-Bratislava-Budapesta și retur, în pauzele dintre ele transformîndu-se în hotel vienez plutitor. Și da, mi se șoptește în cască, încă ar mai exista locuri disponibile în programele de Crăciun și Revelion (pentru cei care se întreabă cam cît costă să colinzi de Crăciun pe apă sau să vezi artificiile revelionului de pe punte, prețurile încep de la 590 de euro de persoană, locul în cabina dublă standard).
(articol publicat de catavencii.ro, 1 decembrie 2022)
1 Trackback / Pingback