Ocolul Europei în 30 de zile ajunge în Italia
Din episoadele anterioare: nenea Nae a umblat hai-hui prin peninsula iberică de la Porto la Lisabona şi de la Madrid la Barcelona.
După o noapte furtunoasă în Barcelona, Nae urcă în tren, salută politicos sud-americanii colegi de compartiment şi, via Figueras-Perpignan-Cannes, ajunge la Pisa. Să dea un brînci turnului cu defecte de construcţie pe care toată lumea se oferă să-l sprijine în poze. Tot plimbîndu-se prin oraş, se întîlneşte cu un vechi amic, Pinnochio, care face cinste cu o pizza la cuptor cu lemne.
O ia apoi în amonte pe Arno pînă la Florenţa, pentru a onora invitaţia la o recepţie a familiei Medici. Nu se făcea să lipsească de la o asemenea întrunire selectă: Michelangelo, Leonardo da Vinci, Botticelli, Rafael, Brunelleschi, Donatello, Masaccio, Galileo Galilei. Unii dintre ei discută ceva despre o Renaştere, sau cam aşa ceva (n-a înţeles prea bine că se vorbea în şoaptă) – probabil un partid de opoziţie.
Mai pe seară, recepţia se încheie cu o plimbare pe Ponte Vecchio, iar petrecerea se mută acasă la un alt invitat, Dante. L-au sunat şi pe Mutu, dar avea telefonul închis.
Dumneavoastră ţineţi browser-ele deschise: Episodul 10 Pisa-Florenţa e – în exclusivitate – doar pe www.catavencu.ro.
(articol publicat pe catavencu.ro, 20 septembrie 2009)
Be the first to comment