Undeva, între barurile trei și patru ale pub crawling–ului condus de amica Julia prin centrul Tallinn-ului, cîndva, după niște ore de degustat diverse lichide locale, am făcut și o pauză solidă: între atîtea băuturi, ar fi mers parcă și ceva de mîncare.
La recomandarea ei, am ieșit din DM Baar și-am făcut cîțiva pași (nu prea mulți, din ce mi-amintesc) prin Rotterman, districtul hipsteresc al orașului, pînă în Vapiano, o franciză italiană de restaurante fără chelneri care-a deschis în Tallinn două localuri. Da, fără chelneri, pentru că, spre deosebire de alte restaurante cu specific mediteranean, la ăsta baltic cu meniu, sistem de comandă și plată identic în tot lanțul, faci și pe ospătarul: la intrare, primești un card de la operatoarea casei de marcat de lîngă ușă, pe care încarci tot ce-ți comanzi pe la ghișeele bucătăriei open-space de pe mijloc, urmînd ca să-l predai la plecare, împreună cu banii aferenți notei de plată.
Deci regula casei a fost să ne lăsăm hainele la una din mesele lungi cu scaune înalte ca de bar ale interiorului spațios, decorat modern, și să ne prezentăm cu farfuria în mînă la tejgheaua spațiilor compartimentate, specializate în supe, paste, lasagna, pizza, înghețate și alte deserturi. Marea găselniță a conceptului, pe lîngă acest self-catering, e că mîncarea se gătește în fața ta: tu îți alegi cantitățile ingredientelor, supraveghind operațiunile chef-ului (nu c-ai putea să-i dai peste mînă, cînd ține prea mult carnea pe grill, dar orișicît, ideea e interesantă). Cît am supervizat eu construirea salatei personalizate cu pui care a fost gata în douăzeci de secunde (pe care, apropo, aș fi putut-o asezona cu busuiocul ghivecelor de la marginea mesei), Julia își livrase deja comanda, dispărînd ca să se întoarcă de la bar însoțită de o carafă de vin alb Pinot Grigio.
Statul la coadă ca să-ți umpli farfuria transferată cu mînuța personală sub furculiță face din locul ăsta un fel de cantină mai de fițe în care, pentru o porție medie de salată și un pahar cu vin, debitezi de pe card, la ieșire, vreo zece plus cinci euro. Nu pot să spun, însă, că experiența mea la Vapiano a fost dezagreabilă: după ora 10, joi noapte, puțina lume prezentă era fix decorul de care o cină în oraș are nevoie. Dar în serile de week-end sau în timpul săptămînii, la ore de vîrf, să aștepți la rînd ca să-ți dresezi nițel foamea, s-ar putea să nu fie o experiență prea plăcută. Mai ales cînd ești venit aici cu un grup de prieteni: o să mîncați împreună, în același timp, doar dacă scoateți niște sendvișuri din ghiozdane (evident, interzis). Sau dacă unul dintre voi curăță pentru toți tăvile secției Salate.
(articol publicat în Cațavencii nr. 14/451 din 8 aprilie 2020)
Be the first to comment