Prin vara lui ’88, cînd, împreună cu colegii cazați în tabăra școlară de la Campingul Zamora din Bușteni, m-am oprit pe terasa cabanei Gura Diham, la berea de sărbătorit prima noastră tură montană, locul ăsta era încă o opțiune de bază de plecare în traseu pentru montaniarzii care urcau, pe marcaj triunghi albastru sau bandă roșie, în Bucegi.
Acum, în anul de grație 2014, pentru a descrie fidel situația, mai potrivit ar fi ca textul ăsta să se numească “Spații de ghiftuit și de chefuit la mare înălțime”: fosta cabană cu dormitoare comune și bufet-cantină cu autoservire s-a dat de trei ori peste cap și s-a transformat într-un complex turistic de trei stele cu statut de cîrciumă cu cazare. De vineri pînă duminică, parcarea e plină cu mașini cu număr de București: situată convenabil, la doar 4 km de Bușteni și de DN 1, Gura Diham e o alegere facilă pentru toți pantofarii bucureșteni care “pleacă la munte să-și încarce bateriile”. În traducere, asta înseamnă că omul nostru trebuie să se cazeze neapărat într-o cameră cu vedere spre Caraiman, să mănînce, în salonul rustic, placat cu lemn, de la parter, pe lîngă fleicile obișnuite, pastramă de mistreț sau căprioară și pulpe de urs la tavă, să bea și să petreacă cu muzică lăutărească (hai, că merge și-o manea!) și, apoi, să se plîngă pe toate forumurile de turism că baia era prea mică și muzica prea tare.
Dacă ești un munțoman rătăcit, care face greșeala să-și lase rucsacul, pentru cîteva minute, pe terasa de la Gura Diham, ca să-și tragă sufletul, în timp ce bea o gură de ceai din termos, vei fi alungat instantaneu de chelneri, pe motiv că n-ai voie să consumi din traistă pe proprietatea lor privată. Oricum, nici n-ai avea ce să cauți pe-aici: simptomatic pentru toate zonele montane ușor accesibile motorizat (cu mașina, telescaunul, telecabina), pe Valea Cerbului poți să faci trekking doar printre gunoaiele lăsate generos în urmă de grătarele picnicarilor.
(articol publicat în Cațavencii nr. 11/140 din 19 martie 2014 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment