După mai bine de doi ani de la excepționala experiență de turist în Maramureș din mai 2018, m-am reîntors în Poienile Izei. La Domnița, pensiunea inimoasei localnice care face agroturism adevărat în sat de peste 23 de ani, tratîndu-i pe toți oaspeții care-i trec pragul ca pe membrii familiei sale.
Locul: Pe ulița, acum asfaltată, din care se face accesul spre gospodăriile vecine cu care colaborează Domnița, cînd are mai mulți musafiri, am ajuns pe înserat, după 7. De data asta, gazda ne-a primit cu colacul și tava cu păhărelele de horincă la claca/șezătoarea aflată în plină desfășurare în căsuța veche cu prispă și două încăperi văruite în albastrul bunicilor de la țară, pe ai căror pereți stau la loc de cinste, între ștergare înflorate, icoanele și pozele din tinerețe ale proprietarilor.
Oamenii: Copii și puștani îmbrăcați în costumele populare ale zonei făceau cu schimbul, ba la despănușat și dezghiocat cucuruzul, ba la dansat, în odaia alăturată, în care nea Ion de la Cruce dădea tonul la ceteră celebrelor acorduri locale (După pui de moroșan, să nu dai cu bolovan), mediatizate pentru prima dată la nivel național de Frații Petreuș, cîntăreții satului ajunși vedete la televizorul alb-negru al timpului ălălalt. Și în folclorul urban comunist, prin porecla dată puilor de Gostat (pentru cine nu-și mai amintește sau n-a știut niciodată).
Ambianța: După terminarea programului artistic, am fost invitați cu toții la masă, în clădirea nouă a pensiunii. M-am nimerit vecin de farfurie cu una din copilele miniansamblului folcloric, Andreea, clasa a IV-a, foarte mîndră de portul ei tradițional moștenit de la bunica. Petrecerea a continuat și după cina bogată în calorii (supă de carne, sarmale cu smîntînă, gogoși), pe care le-am ars cu niște horincă, pînă după miezul nopții, împreună cu turiștii profesioniști Cristi, Ileana, Lavinia și prietenele ei, Mona și Cristina. Ca să nu deranjăm, ne-am retras în foișorul de pe coasta colinei din fundul grădinii, în zona căsuțelor neocupate ale pensiunii. Nu știu de ce, dar, a doua zi dimineață, m-am trezit fredonînd De n-ar hi horincă-n sat, niciodată n-aș fi bat.
(articol publicat în Cațavencii nr. 44/481 din 4 noiembrie 2020)
Be the first to comment