Locul: De fapt, numele exact al hostelului din episodul de azi este Little Bucharest – Old Town Hostel. Completare necesară, care poate ține loc și de adresă: de la inaugurarea sa de acum vreun an și ceva, Little Bucharest e rezident în Centrul Vechi, la etajul 2 al unei clădiri de patrimoniu de pe Smîrdan, 15, vizavi de Banca Națională. Ca să-l găsești mai ușor, uită-te după o farmacie Plafar. După ce suni la ușa din dreapta (sau introduci codul de acces, dacă ești deja client) și ți se deschide, ai de urcat niște trepte în spirală (liftul e defect) spre apartamentul de patru camere cu pereți pictați cu elemente de peisaj urban și sintagme inspirațional-motivaționale de călătorie.
Prețurile: O cazare în dormitorul de 12 persoane costă 40 de lei. De banii ăștia ai incluse un pat de bunk bed, sus sau jos (după preferințe, în limita locurilor disponibile), o conexiune la net decentă și ceai/cafea all you can drink, în bucătăria de la capătul holului.
Oamenii: Pe unii dintre colegii de cameră (un chinez, un malaezian, două cupluri portugheze) doar i-am salutat; cu alții (Arthur din Katowice, Nino din Napoli, Shaun din Londra) am intrat în discuții mai ample. Sau doar am lenevit pe canapelele din spațiul comun, în care e și biroul recepției, ascultînd, de pe un telefon cuplat la sistemul de sunet, recomandările muzicale ale fiecăruia.
Ambianța: Chiar dacă Little Bucharest nu e explicit un party hostel, poziția sa îl obligă să aibă o politică mai tolerantă față de clienții-păsări de noapte; de la ferestrele hostelului, pe lîngă imaginea directă asupra acoperișurilor clădirilor vecine și a traficului pietonal de pe străduțele Centrului Vechi, ai, bineînțeles, și sunet live livrat de cîrciumile zonei în camera care se comportă ca o cutie de rezonanță. (Pe mine m-a terorizat, în după-amiaza aia de sîmbătă în care încercam să mă refac după o noapte de pomină în Private Hell, un DJ care făcea încălzirea boxelor pentru cheful care urma cu un Michael Jackson – Beat It pus vreo două ore în buclă, pe repeat, à la picătura chinezească, pînă mi-a ieșit sînge pe urechi; de atunci, de cîte ori aud MJ îmi vine să vomit) Ideea de bază e să petreci noaptea în vreun bar/club vecin, pentru că oricum, chiar dacă rămîi în pat, tot într-o ambianță de discotecă (minus fumul) o să fii întreaga noapte. De fapt, doar pînă pe la 5 a.m., cînd se oprește muzica. Și începe zgomotul de cioburi măturate de oamenii firmei de salubritate. Soluția găsită de managementul hostelului? Free ear plugs at the reception, după cum te informează amabil un A4 lipit pe ușa dormitorului.
(articol publicat în Cațavencii nr. 50/179 din 17 decembrie 2014 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment