Pentru că tot devenisem, oarecum forțat, proaspăt membru al Hostelling International, plătind, vrînd-nevrînd, 3 euro pe cardul HI la check-in-ul tîrziu în Youth Hostel Bruegel din Bruxelles, înainte de a ajunge în Porto, m-am interesat ce hosteluri din oraș sînt afiliate rețelei. Prea multe variante nu existau atunci (2009, iunie); mai exact, doar una singură: Pousada de Juventude, Rua Paulo da Gama, 551.
Locul: Așa că, iată-mă întrînd pe ușa hostelului ăsta portughez, într-o dimineață ploioasă, împreună cu Simon din Québec, canadianul coleg de compartiment în trenul de noapte Biarritz-Irun-Porto care decisese că hostelul meu ar fi o alegere bună și pentru el. Nu știu cît de bună: singura chestie deosebită a acestui ex-cămin studențesc cu vreo 50-60 de dormitoare mici, de două și patru paturi, aflat departe de centru (de la gară, am schimbat două tramvaie), undeva la marginea oraşului, pe malul drept al rîului Douro, chiar înainte de vărsarea în Atlantic, e că, de la ferestrele părții din spate, ai o panoramă superbă a estuarului. Cînd nu e ceață, cum am avut noi norocul.
Prețurile: 14 euro, breakfast inclus. (Citesc pe Net că tariful standard pe același pat e acum 9 euro – e drept, fără mic dejun; nu-mi amintesc însă să fi fost vreun all you can eat care să justifice diferența de preț, mai ales că membrii HI beneficiau, teoretic, de niște reduceri substanțiale – și că, mai nou, există Wi-Fi gratis – pe atunci aveau doar Internet la fisă: pentru o simplă verificare a mail-urilor și ceva browsing de planificare a următoarei etape a călătoriei, calculatorul din recepție, un dinozaur de Pentium 2 la 400 MHz, care se mișca la fel de repede ca un brontozaur mușcat de coadă, înghițea, odată cu înjurăturile mele strecurate printre dinți, o monedă de un euro la fiecare 15 minute.)
Oamenii: După ce ne-am cazat, deși vremea continua să fie mai potrivită pentru sinucidere decît pentru sightseeing, Simon a propus o plimbare prin oraș. Ceilalți doi colegi de cameră, Tiago din Lisabona și Brandon din Iowa, au refuzat să ni se alăture, preferînd un somn adînc. La ieșire, ne-am intersectat cu o echipă de handbal feminin care tocmai intra în cantonament pentru meciul de a doua zi…,
Ambianța: …la care am fost invitați și noi. După ce am făcut cunoștință, seara, la întoarcerea din oraș, cu una dintre antrenoare, în sala-spațiu comun de lîngă recepţie, care e un fel de club (are bar, televizor, jocuri, biliard); s-a așezat dezinvoltă la masa la care eu și Simon consumam o sticlă de vin, trăgînd cu ochiul la lunganele în treninguri. Din păcate, povestea se termină aici: antrenoarea era urîtă cu spume, iar jucătoarele minore.
(articol publicat în Cațavencii nr. 44/173 din 5 noiembrie 2014)
Be the first to comment