The Big Bad Wolf a fost, cronologic vorbind, prima tavernă vizitată în Skiathos, la cîteva ore de la aterizarea pe insulă și cîteva zeci de minute de check-in-ul la Skiathos Palace Hotel. Dacă o să stai tot acolo, Marele Lup Rău e taverna de proximitate: nu trebuie decît să cobori treptele din fața recepției pînă la șosea, s-o iei în dreapta, spre plaja cea mai frecventată, Koukounaries, și, după vreo zece minute, chiar în stația 23, lîngă un supermarket, o să vezi gărdulețul, poarta și firma cu cap de lup (nu te gîndi la steagul dacic, ci la un fel de Goofy cu bonetă de bucătar) ale tavernei.
Și-o să mai vezi, după ce treci de ele, o grădină de vară cu mese dispuse sub umbra plăcută a unor copaci, în care noi am constatat ușor surprinși că sîntem singurii clienți; e drept, era abia începutul sezonului și segmentul cel mai puțin aglomerat al zilei, undeva între un prînz tîrziu și o cină timpurie, cînd lumea care-și respectă orele de masă își face deja siesta. Chestia asta a fost însă un privilegiu, nu o problemă, pentru că Alexandros, patronul-chef, a avut timp să vină să ne salute și să ne întrebe cam ce ne-am dori de prin meniul afișat și pe panoul de la intrare.
Din păcate, nu mai aveau specialitatea casei, musacaua celebră, din cîte am înțeles, pe toată insula, pe care aș fi vrut s-o testez și, pînă la urmă, după consultarea superficială a ofertei, partea mea de consum din nota totală a constat dintr-o salată grecească (3 euro) și un souvlaki de pui (7,50 euro), plus cîteva pahare de vin alb, demisec (9 euro carafa). Souvlaki-ul a venit servit spectaculos, cu bucățelele de carne și legume la grătar trase în țeapă și spînzurate de un trepied deasupra platoului cu lipie, cartofi și tzatziki. Din ce-am văzut și prin farfuriile colegilor, care și-au luat calamari sau vită în sos de piper, toată mîncarea a fost livrată în porții mari, ca pentru o foame de lup.
De fapt, dacă-mi amintesc bine, mascota firmei The Big Bad Wolf nu seamănă cu Goofy, ci cu lupul din desenul animat rusesc al copilăriei care fugărea un iepure, încercînd să-l prindă și să-l facă friptură. Nu știu dacă există iepure, în meniu sau pe insulă (cel mai probabil, nu), dar foame de lup, prin stomacurile clienților care intră pe poarta tavernei, după o zi de înotat în mare, sigur se găsește.
P.S. În schimb, ce s-ar putea să fie complicat de găsit la The Big Bad Wolf e o masă liberă, seara, începînd de pe la 9 (britanicii și nordicii, obișnuiții tavernei, mănîncă cina destul de tîrziu, după fusul lor orar), așa că o rezervare prealabilă n-ar fi o idee chiar rea. Și încă ceva bine de știut: dacă ți-au greșit cumva comanda (ai primit porc în loc de pui sau apă în loc de vin), desertul e din partea casei.
(articol publicat în Cațavencii nr. 14/245 din 6 aprilie 2016 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment