Sezonul estival e după colț, repetițiile picnicurilor de 1 Mai au început deja să încingă grătarele week-end-urilor în natură. Sătui de interioare întunecoase, căutăm cu toții locuri de mîncat pe-afară. În episodul de astăzi, ieșim, deci, la masă pe terasă. În Atena, la Vyzantino.
Zi de primăvară caldă. Eram în Plaka, centrul istoric al Atenei, cu colegii infotrip-ului Aerotravel 2017. Tocmai coborîserăm de pe Acropole și, după atîtea pietre și ruine, căutam, cu un bolovan în stomac, un loc la umbră unde să mîncăm ceva de prînz. L-am găsit într-o piațetă cu mese prin care trece pietonala de mall a cartierului atenian de tarabe boeme (în zona asta, sînt la vînzare tot felul de suveniruri, de la tricouri de firmă la magneți cu tot cu frigider): Vyzantino, o tavernă împăștiată în stradă, cu o ambianță relaxată de vacanță sub umbreluțe și copaci.
Nu ne așezaserăm încă pe scaune cînd, din meniul cu poze tradus în 11 limbi de circulație turistică și rusește (nu și în mioritică, însă: mai avem de mîncat ceva prin tavernele Atenei pînă să se întrebe cineva pe translate.google.gr cum se spune la souvlaki în românește), a sărit pentru toți cîte o halbă de Alfa (3,90 euro). Odată setea stinsă, fiecare și-a comandat cam tot ce-i plîngeau papilele – mousaka (7,90 euro), de exemplu, în cazul meu. Pînă să mă întorc de la toaletă (aflată în interior, după ce traversezi un salon de restaurant autentic grecesc, de expus într-un muzeu al restaurantelor mediteraneene gol – toți clienții erau afară), chelnerul etalase deja farfuriile pe masă: lîngă musacaua mea, pastele cu fructe de mare, stiffado-ul și peștele celorlalți. Din ce-mi amintesc, mîncarea a fost delicioasă și a dispărut din cadru destul de rapid: or porțiile au fost cam mici, or ne-o fi fost nouă foarte foame.
Vyzantino este un caz special, o excepție de la regula “Unde colcăie turiștii se mănîncă scump și prost“: e primul restaurant testat personal care arată ca o capcană clasică de turiști, fără a fi însă așa ceva. Cu toate caracteristicile de tourist trap (poziționare centrală, angajat plantat în calea trecătorilor cu misiunea de a-i deturna pe la mese, grupuri de străini care se opresc din plimbare pentru o bere sau o salată), în mai 2017, era încă o tavernă simplă, fără fițe, cu fețe de masă cadrilate și toaletă decentă, unde părea c-ar mînca și localnicii. Nu știu dacă, între timp, cineva nu l-a scumpit cumva la prețuri sau l-a ieftinit la servicii, cum spunea colegul Mihai Buzea, în textul de săptămîna trecută, că e pericol să se întîmple cu locurile de felul ăsta.
(articol publicat în Cațavencii nr. 15/350 din 18 aprilie 2018)
Be the first to comment