Vineri seară, mă învîrteam fără țintă prin mulțimea de pletoși și pletoase din Piața Mare a Sibiului, cu o bere în mînă. Ce spuneți? Nu, nu participam la mitingul coafezelor bețive: eram prezent la a șaptea ediție a festivalului Artmania, la care revista noastră a fost partener media. Ca să vă faceți o idee cam între ce țărmuri se zbuciuma marea asta de rockeri, să facem un ocol virtual al pieței, de la scenă spre dreapta: tarabe cu tricouri (70-85 lei), ghișee de spart portofelul în jetoane (5 lei/buc.), dozatoare de bere (Holsten nefiltrată și Tuborg – 1 jeton, Guinness – 2 jetoane), standuri cu Cațavencii, Dilema veche, Historia (gratis), un chel bărbos îmbrăcat în tatuaje, bude la care coada era la fel de mare ca la dozator, cort Harley-Davidson cu expoziție de motoare, o mamă cu junior în căruț și înapoi la scenă, pe care s-au urcat deja cei de la Trail of Tears, care abia ne acordează the ears.
Dar, pentru că berea aia căzuse cam baltă în stomac, se impunea o evadare pînă la terasa de lîngă Podul Minciunilor, unde gașca de amici proaspăt cunoscuți ronțăia o pizza în acorduri de pian. Am revenit în piață exact cînd cei de la Epica mulțumeau publicului pentru atenție. După 30 de ani de carieră în care n-au călcat în România, unde puteau veni pentru prima dată, la noi, punkerii germani de la Die Toten Hosen? Exact, cine a spus Sibiu a cîștigat 10 mărci tipărite în 1982. Am văzut concertul de lîngă un grup de nemți pregătiți corespunzător, cu tricouri și steaguri cu trupa, care se agitau continuu și nu se sfiau să se/mă bage la pogo. Nu înțeleg de ce la bis n-au cîntat Wir trinken zusammen, pentru că asta făceam cu toții la ora aia: beam împreună, uscînd pe rînd dozatoarele de pe margine. Și mai apoi, stocurile de bere ale cîrciumilor rock (sau nu) ale Sibiului, în after party-urile care s-au ținut lanț, pînă-n zori.
A doua zi, sîmbătă. Brățara Artmania îți asigura acces gratuit pe la diverse muzee și galerii de artă, expoziții de artă plastică și fotografie, ateliere de astronomie, vizionare de scurtmetraje (animație, horror și SF). La Brukenthal, intrai achitînd un bilet redus – 3 lei. N-o să vă mint: n-am ajuns pe-acolo. Consumat complet după seara precedentă, care s-a terminat la 6 dimineața, am apucat doar să-mi tratez mahmureala cu o ciorbă de burtă înainte de interviul (vezi mai jos) cu Aaron Stainthorpe și Andrew Craighan de la My Dying Bride, să împart cîteva zeci de exemplare din Cațavencii trecătorilor din zonă și să trag un pui de somn pînă la concertele de seară.
Adică, Delain, o altă clonă Nightwish, și Edguy, niște nemți care ar fi prestat un heavy metal suportabil, dacă vocalul n-ar fi insistat tot show-ul să dreseze publicul – pe care l-a apelat de cîteva ori Romaniacs, încîntat de ce glumă bună făcuse –, somîndu-l să facă vocalize. Și, bineînțeles, după ce clovnul și-a luat porția de aplauze anemice, My Dying Bride: pe riff-uri de plumb, punctate de vioară și clape, Aaron Pumnul (cum inspirat l-a botezat un spectator) și ai săi ne-au prezentat funeraliile generației doom(ed). Mireasa muribundă a cîntat fix cît era programat (de la 22.10 la 23.40), fără bis, dar, la final, a promis fanilor că revine la Sibiu cu noul album, care va fi lansat spre sfîrșitul anului. Sau al lumii, n-am înțeles exact.
(articol publicat în Cațavencii nr. 32/59 din 15 august 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment