Insulele Åland. Arhipelag de 6.500 de insuliţe în Marea Baltică cu dimensiuni de la o garsonieră pînă la un Bucureşti cu tot cu suburbii. Nu sînt insulele cu comori din cărţile copilăriei (ba prea stîncoase, ba prea împădurite), dar dacă tot faci un credit pe care îl plăteşti toată viaţa, decît “Balta Albă, garsonieră, gresie, faianţă”, parcă mai bine sună “Marea Baltică, insulă decomandată, zonă liniştită, acces feribot, merită văzută”, nu?
Mariehamn, dubla 1
Coborîm odată cu coloana de maşini de pe feribotul care ne aduce din Suedia în Mariehamn, capitala Insulelor Åland. GPS-ul ne zice că mai avem 35 km pînă la o nouă îmbarcare de feribot, în drumul spre Finlanda. Probabil e de mers în continuare în această formaţie, împreună cu toţi cei care ne-au fost parteneri de călătorie pe apă.
Dar nu, insişti să vizitezi Mariehamn, de parcă ar fi mare lucru de văzut: un orăşel cu un semafor, o benzinărie şi două supermarketuri, care se aglomerează doar cînd vine feribotul. A, pardon: şi două kebabării. M-au zăpăcit arabii ăştia cu kebabul lor, dom’le: sînt peste tot! Nu m-aş mira să fi ajuns şi pe Lună…
Mergem lejer, de plimbare, zgîindu-ne la peisaj, spre terminalul de ferry Långnäs, situat în estul insulei în regiunea Lumparland. Facem chiar popas de sandvişuri şi poze la o parcare de pe marginea unui lac înconjurat de o pădure deasă. Dealtfel, cam aşa e toată insula: păduri, lacuri, case din lemn vopsite invariabil în roşu-cărămiziu şi din cînd în cînd cîte o moară de vînt.
Långnäs, dubla 1
Prepare to board ferry in 300 metres; ce ferry GPS-ule, că sîntem în pădure?! Cînd au mai rămas doar 100 de metri dar tot ce vezi în jur sînt copaci, şoseaua face brusc la stînga şi coboară spre marea care unduieşte după nişte porţi spectaculos de închise. Linişte. Nici picior de om. De pe o tablă ţintuită în chioşcul ce ţine loc de ghişeu de taxare înţelegi doar un 4 şi un 16; restul e în finlandeză/suedeză, dar e clar că sînt ore de plecare. Ne uităm la ceas: 16.05. Vasul a plecat de 5 minute şi ăştia au avut timp să închidă tot şi să dispară? Hmm, something is fishy…
La docul vecin din golfuleţul în care sînt ancorate diferite ambarcaţiuni pe care se şi locuieşte (oamenii au căsuţele poştale chiar pe cheu!) sînt 6 benzi de aşteptare cu 12 destinaţii, cîte două pentru fiecare culoar. Pînă să te prinzi că sînt denumirile în finlandeză, respectiv suedeză ale aceleeaşi localităţi-insulă, trece ceva vreme de cînd te uiţi ca viţelul la poarta nr 9 pe avizierul din faţa unei cabane pe post de birou de informaţii. Aha, deci aici e debarcaderul pentru feriboţi locali, spre insuliţe, iar dincolo, la porţile închise, terminalul spre continent… Faza e că pentru diseară avem cazare la o tipă din Tampere şi trebuie ajuns la o oră rezonabilă. E 16.30, pînă la feribotul de Galtby/Korpo de 18.30 (singurul care ne duce spre o insulă legată prin pod de continent) mai e destul. Hai să ne întoarcem în Mariehamn, să vedem ce opţiuni sînt şi de acolo, şi aşa nu avem ce face aici două ore. Done: în jumătate de oră sîntem înapoi în Mariehamn.
Mariehamn, dubla 2
Parcarea terminalului e full, dar pe străzi nici ţipenie. Dacă ar fi duminică aş înţelege, dar e joi după amiază; şi nici sărbatoare naţională nu este, pentru că magazinele de prin oraş sînt deschise. Coborîm şi mergem spre clădirea terminalului. Înăuntru linişte şi pace. Nimeni. Pe monitoarele de deasupra ghişeelor, explicaţia: următoarele vase pleacă la 23.30 si 23.45 în aceeaşi direcţie Turku, dar companii diferite (Viking Line, respectiv Silja Line). Mai sînt mai bine de şase ore pînă atunci. OK, hai înapoi la Långnäs, plecăm la 18.30, facem vreo două ore cu nava, alte două ore şi ceva cu maşina, o să fim pe la 11 p.m. în Tampere. Sunăm din timp, anunţăm întîrzierea, ne cerem scuze, etc.
Långnäs, dubla 2
Ajungem la Långnäs pe la 18 şi… iar nimeni! Ne pocneşte pe toţi un rîs iniţial nervos, apoi isteric: e prea mult! Wtf is going on? Parcă sîntem într-o farsă cu camera ascunsă. Din nou primii pe culoarul de îmbarcare! Şi aşteptăm foarte curioşi alţi clienţi, nu neapărat pentru vasul nostru, oricine, numai să nu fim singurii actori ai acestui film cu proşti… Hopa, apare un amator! Frîneaza înainte de angajarea pe culoare, se gîndeşte puţin, apoi întoarce şi pleacă. D’oh!
Între timp se face 18.30, oră la care feribotul trebuia să plece, dar pauza continuă: asfinţit liniştit de soare, pescăruşi, o barjă (avansată pentru cîteva momente de imaginaţia noastră la rangul de feribot) trece în depărtare. 18.45: nothing, nada, niente. Aşteptăm în continuare; şi aşa altceva n-avem de făcut. Abia pe la 19, vine o maşină şi parcheaza pe culoarul vecin. Sar imediat pe şofer. Nu, nu merge la Galtby, nu, habar n-are despre vreo întîrziere şi nu, nu prea ştie engleză. Apoi încep să vină şi alţii, niciunul nu se aşează în spatele nostru, iar pe la 19.30 apare o navă obosită, genul care te duce la noi în Deltă. Nici nu trage bine la cheu că sînt călare pe nenea cu caiet în mînă, probabil un fel de dispecer. – Mergeţi la Galtby? – Nu. – Treceţi prin Galtby? – Nu. – Ştiţi ceva de vasul care trebuia să plece la 18.30 şi n-a mai venit? – Nu. – Cînd e următoarea cursă spre Galtby? – Mîine. Turbez instantaneu, dar îi zîmbesc cu toţi dinţii din faţă, mulţumindu-i pentru (non)informaţii. Şi iar înapoi spre Mariehamn pentru cursa de la miezul nopţii. Tampere a sărit din schemă, ajungem pe continent spre dimineaţă şi o să mergem direct la Helsinki. Asta-i piesa!
Mariehamn, dubla 3
20.30. Din nou în Mariehamn. După atît suspans şi emoţii, avem o foame ca-n “The Gold Rush”, dacă aţi văzut filmul… Singura chestie deschisă după ora 19 e o benzinărie care ţine loc şi de mall local: jocuri mecanice, casă de pariuri, un market, un fast food. Intrăm să completăm proviziile, dar ne liniştim rapid: 8 euro un hamburger minuscul, 4 euro o pîine?!! Jesus! Scotocim prin portbagajul-bucătărie, găsim ceva resturi pentru o cină frugală şi o servim pe terasa pustie a unui muzeu al bărcilor, la lumina lunii, cu ochii pe căsuţa paznicului care ne-ar putea strica digestia.
Ne întoarcem la terminal pe la 22.15. Ceva mai animat, lume cu bagaje şi – în sfîrşit! – un ghişeu deschis. Mă prezint cu cea mai bună faţă pe care o găsesc în garderobă şi cer bilete – o maşină şi trei pasageri pentru Turku. Domnişoara zîmbeşte profesional şi îmi serveşte un ciocan în cap de văd stele verzi: nu mai sînt locuri, s-au vîndut toate de la Stockholm, de unde vine nava. CE?! Păi şi noi ce facem acum? Asta cred că am zis-o în româneşte, pentru că tanti, văzîndu-mă atît de disperat, încalcă politica firmei şi îmi spune, mai blat, printre dinţi: încercaţi la concurenţă, vedeţi că au casele de taxare pe partea cealaltă a clădirii, chiar în zona de îmbarcare. Thank you so much şi încă năuc ajung dincolo. Acolo, un nene îmi ridică iar părul de pe mîini: nu mai avem locuri, dar… Dar ce? (Zi odată, omule, nu mă mai fierbe!) Pot să vă fac rezervare pentru cursa noastră de 4 a.m. din Långnäs. Cînd aud iar de Långnäs îmi iese fum pe urechi ca în desenele animate, dar avem de ales? – OK, fă rezervarea. Cît costă? – 105 euro, plătiţi acolo.
Mă întorc la maşină cu hîrtia în mînă şi (cling!) o idee; poate totuşi avem de ales… Băi, hai să încercăm şi la ăilalţi: n-or avea şi ei cursă de dincolo? Şi poate e şi mai ieftină. Domnişoara cu ciocanul îmi zîmbeşte din nou: da, au şi ei cursă din Långnäs, la 3.30. – Puteţi să ne faceţi rezervare? – Da. – Şi cît costă? – Numai dus sau dus-întors? Eu vă sfătuiesc să luaţi dus-întors, pentru că dacă vă întoarceţi la sfîrşitul weekendului, păţiţi ca mai devreme. Time-out la ghişeu şi şedinţă de joc cu coechipierii: cînd ne întoarcem? Cu ochii pe mersul feriboţilor, decidem să ne întoarcem duminică dimineaţă, deşi asta presupune ca pînă la legătura spre Suedia să mai stăm jumătate de zi pe insula de care ne-am săturat deja pînă peste cap.
Långnäs, dubla 3. And cut!
Din nou spre Långnäs, a treia oară în ultimele ore. Ajungem pe la miezul nopţii. Iar porţi închise, iar nimeni, iar primii, (boring!) ne-am săturat de filmul ăsta… Pe la 1, surpriză: o tanti în uniformă vine şi deschide cabina de telefon care ţine loc de casă de bilete. Nici n-apucă să aprindă lumina şi să pornească computerul, că mă şi înfiinţez la ghişeu. – Trei bilete pentru cursa de Turku! – Staţi puţin să se deschidă calculatorul…
Mi se ia piatra de pe inimă: există locuri. Şi chiar ieftin. Îi livrez 60 euro, îmi dă tichetele. Deschide poarta: puteţi trece, parcaţi în capăt şi aşteptaţi, feribotul dvs este al doilea care vine. Mulţumesc şi mă întorc la maşină. Mai sînt aproape două ore, avem timp să moţăim puţin. După vreo 20 de minute vine primul vas: întîi se coboară apoi se urcă, vînzoleală, zgomot de motoare.
După un timp mai apare unul. Ne uităm la ceas: 2.15. Nu poate fi ăsta, e prea devreme. Dar tanti ne face semn: hai ce mai aşteptaţi? Urcăm pe feribot, parcăm nedumeriţi în cală şi abia cînd ajungem pe punte şi vedem un ceas la recepţie, dezlegăm misterul unei zile atît de ciudate: pe ceasurile noastre 2.30, pe perete 3.30. Şi se aud trei fise zăngănind pe pardoseală…
Revizionare cadru cu cadru
Am mers noi cu maşina spre nord, dar vasele ne-au dus spre est, astfel încît am ieşit din fusul orar al Europei Centrale, am ajuns în GMT+2 în care e Finlanda (de care aparţin aceste minunate insule) şi am fost toată ziua cu o oră mai proşti. Am crezut mereu că sîntem primii, cînd de fapt eram ultimii oameni de pe insula asta nenorocită, trăind în trecut… Noroc că nu e nimic de făcut pe-aici că dacă ne programam sejurul după ceasurile noastre, stăteam o săptămînă şi ratam tot ce se putea rata. Acum înţelegem şi de ce se uitau ciudat la noi oamenii din maşinile care se grăbeau spre terminal, pe cînd noi serveam liniştiţi sandvişuri pe marginea drumului. “Ia uite-i şi pe ăştia: fac popas, habar n-au că abia mîine vor pleca de aici!”…
Hai, înţeleg de ce mobilele n-au bipăit nimic (era debifată în menu trecerea la ora locală cînd schimbi reţeaua), dar GPS-ul? Mişto asta: ştii în orice moment unde eşti, cît mai ai pînă la destinaţie, dar nu ştii cît e ceasul?! OK: vacanţă, atmosferă boemă, ceasuri lăsate la serviciu; dar cît de cu mintea pe crengi să fii să nu-ţi dai seama că feriboţii nu vin ca metroul, din sfert în sfert de oră şi dacă nu prinzi legătura – adio! – eşti blocat pe insulă? Pentru că programul lor e gîndit să stai o zi sau o noapte în marele oraş Mariehamn, să cumperi pîine de 4 euro şi cameră la hotel de nu-ştiu-cîte sute… Ålandezii din ce să trăiască?
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 12/848 din 26 martie 2008, 14/850 din 9 aprilie 2008 și 35/ din 3 septembrie 2008)
Be the first to comment