Cobori din cursa low-cost în aeroportul din Bratislava, schimbi ceva euro la un curs de 1euro = 36.7 SKC (cu comision 9%) şi ai nişte coroane slovace. De la automatul de bilete de la capătul clădirii cumperi timp: 10 minute de excursie cu autobuzul costă 14 coroane, jumătate de oră = 18. Aparatul acceptă doar monedă, aşa că dacă n-ai primit la casa de schimb încearcă la chioşcul de ziare, restaurant, bar. Oricum n-o să-ţi schimbe nimeni. Soluţia? Utilizează şarmul personal pe lumea tînără ce mişună prin preajmă. Dacă-ţi lipseşte una sau alta, păcăleşte automatul de cafea de la terminalul “Plecări”: te prefaci că vrei o cafea, introduci o bancnotă, apoi te răzgîndeşti şi apeşi Cancel. Vei primi înapoi aceeaşi sumă, dar în fise.
Singura linie de autobuz e nr. 61 Aeroport – Gara centrală. De acolo, ca orice turist care vrea să cunoască oraşul, începi să-l măsori cu pasul. Cînd ajungi pe la 3000 te opreşti: eşti în centrul istoric, care seamănă izbitor cu o bucată de Braşov. Dealtfel, Bratislava pare un colaj de oraşe româneşti; în afară de străzi braşovene, mai vezi clădiri sibiene, cetate ca la Sighişoara, blocuri construite în faimosul stil comunist tîrziu, faleză gălăţeană şi… cam atît, că pod peste Dunăre cu restaurant şi vedere spre uriaşele morişti eoliene high-tech de peste graniţa cu austriecii n-avem încă…
Urci spre cetate şi observi că mai e ceva ce n-avem: aerul de normalitate cu care slovacii îşi plimbă cîinii, fac jogging, aruncă hîrtiile la coş. În vecinătatea cetăţii, o clădire care seamănă cu cantina din Regie îţi stîrneşte amintirile şi papilele. Umbli prin buzunare după mărunţiş pentru o fasole cu chifteluţe şi… Oops! E sediul Parlamentului slovac. Te uiţi mai bine: da, dom’le, e cît bufetul Senatului nostru, ce te miri atîta? Crezi că au fost aşa de tîmpiţi să radă cetatea, un cartier şi cîteva biserici ca să-şi facă locuinţă poporul slovac acolo ca la alţi destepţi (nu dăm nume)?
În centrul oraşului e Palatul Preşedintelui – un fel de Cotroceni minus garduri de 7m, soldaţi, cîini-lup, sîrmă ghimpată, şanţuri cu apă… Cel mult o fîntînă arteziană în faţă, să aibă lumea unde să facă poze şi să-şi dea întîlnire. Există şi pasajul de la Universitate în variantă slovacă: mai mic, mai curat, mai puţin aglomerat.
Dacă nu ai rude, prieteni sau 600-1.000 coroane pentru o cameră de hostel (fără serviciile incluse din filmul cu acelaşi nume) o idee bună e să iei autobuzul 39 din centru pînă la capăt. Eşti în campusul studenţesc principal al Bratislavei, plin de cămine cît T17 din Tudor-ul Iaşiului, în care în funcţie de abilităţile personale poţi petrece noaptea într-un pat de student(ă) sau în sacul de dormit din dotare pe spaţiul (încă) verde dintre cămine.
OK! Am venit, am văzut, n-am învins nimic, dar de plecat, plecăm. După un search îndelungat pe străduţele care duc în centru, găseşti un netcafe, plăteşti cam 100 coroane pe o oră de net şi două beri, dai din taste şi vezi ce continuare a călătoriei ţi se potriveşte. Recomandarea emisiunii: hitchhikers.org. Dacă nu eşti fan de autostop şi nu te încîntă asemenea blind date (chiar dacă e aproape la fel de ieftin ca mersul pe jos), o variantă de luat în calcul e trenul.
Din gara Petrzalka într-o oră eşti la Viena. Nu înainte de a plăti aproape 8 euro pe bilet (Atenţie! Dacă n-ai coroane slovace, trebuie să afişezi faţa nr. 4 zîmbitor-rugător-mieros ca tanti de la ghişeu să nu te trimită la casa de schimb). Urci în tren, cauţi vagonul restaurant şi transformi coroanele rămase în bere. Oricum îţi mai sînt de folos doar dacă eşti colecţionar de valută ciudată…
NEWS FLASH: De la 1 ianuarie 2009, Slovacia a trecut la euro. Asta înseamnă că acrobaţiile de schimb valutar de mai sus nu mai sînt necesare. Domnu’ Isărescu, la noi cît mai durează?
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 47/780 din 29 noiembrie 2006)
Be the first to comment