Spații de cazare de cea mai joasă înălțime. Naples Experience Backpackers Hostel, Napoli

Hartă stradală, Napoli, Italia. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Hartă stradală, Napoli, Italia. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Pe drumul de la aeroportul din Napoli către orașul aflat foarte aproape, la doar doi kilometri de mers pedestru, pe o stradă în pantă care coboară lin către centru, e un hostel cu steaguri în față în care-am intrat, joi, 7 noiembrie 2019. Dar în care n-am mai rămas.

De ce: Nu pentru că n-aș fi vrut: consultînd rezervarea prin Booking.com și cartea de identitate, fata de la recepție a constatat că am peste 35 de ani și a refuzat să-mi facă check-in-ul. Într-adevăr, cu litere foarte mici, undeva, jos, în subsolul paginii de prezentare a hostel-ului, scria chestia asta pe care, pînă să ajung aici, n-o remarcasem. Adică, aparent, m-am trezit în situația celui care semnează ca primarul contractul de creditare și apoi se miră de cît de mare îi vine rata. Dar, stați, că-i mai mult decît atît.

Cum: La sugestia ei, am anulat rezervarea, precizînd că m-am prezentat, dar recepția îmi refuză check-in-ul, proprietarul neputînd fi contactat. Asta a fost toată experiența mea la Naples Experience Backpackers. Yep, quite an experience: m-au lăsat fără cazare, la ora 8, seara, într-un oraș în care nu-i prea bine să umbli pe stradă, în zona aia, după lăsarea întunericului.

Cît: Cele două nopți în care n-am stat acolo m-au costat 5,99, respectiv, 11,99 euro, contravaloarea anulărilor decontată prompt de pe card de patronul care-a mai vîndut o dată patul meu altcuiva. Oriunde în lumea civilizată, dacă există o astfel de problemă, ți se oferă o alternativă sau ți se înapoiază banii (minus, eventual, în funcție de ora prezentării la cazare, contravaloarea primei nopți), dar nu aici. Poate chestia asta de bun-simț turistic ar fi funcționat și la Naples Experience Backpackers, dacă n-aș fi fost român. Experiența la care fac ei referire m-a ajutat însă ca să nu dorm în noaptea aia în parc sau în gară, ci în hostel-ul din episodul următor.

Deci: La întoarcerea acasă, am studiat mai atent problema: în confirmarea rezervării primită de la Booking.com nu scrie nicăieri că, dacă ai peste 35 de ani, ești interzis în hostel. În calitate de Client Genius 3 cu vreo sută de booking-uri la activ în ultimii doi-trei ani, mă așteptam, dacă nu la un refund, măcar la niște scuze și la remedierea greșelii din formularul de rezervare, dar răspunsul lor la cererea de analizare a cazului e fascinant, dacă n-ar fi hilar: After reviewing your submission, we’ve concluded that Naples Experience Backpackers Hostel had made the charge in accordance with your reservation policy. Therefore, there is no need to be concerned. OK, guys, Im not concerned, but Ill just not use booking.com again.

P.S. După incidentul ăsta, tratat așa de hostelier și de prea celebrul său intermediar, am trecut definitiv pe Hostelz.com și Hostelworld.com.

(articol publicat în Cațavencii nr. 35/472 din 2 septembrie 2020)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.