My Dying Bride, lorzii britanici ai doom-ului, din nou în România. Sîntem în direct cu frontman-ul trupei, Aaron Stainthorpe, voce, și cu Andrew Craighan, celălalt membru fondator, chitară.
Reporter: Aaron, MDB este pentru a treia oară în cinci ani la Artmania. Întrebarea vine firesc: De ce?
Aaron Stainthorpe: De ceva timp, lucrăm la un nou album și am refuzat multe oferte; vara asta, am acceptat să cîntăm doar în două locuri, la festivaluri la care considerăm că e bine ca MDB să participe: Grasspop Metal, în Belgia, și Artmania. Ne-am simțit de fiecare dată bine la Sibiu și, cînd a apărut oportunitatea de a cînta din nou aici, am pus lucrul la album în hold și am venit.
Rep.: Credeți că sunetul MDB se potrivește cu Sibiul?
A.S.: Da, cred că e potrivit: Artmania e un festival al artelor, publicul așteaptă să audă altceva decît mainstream, iar muzica noastră n-a fost niciodată comercială. Nu compunem piese-șlagăr de trei minute, ci zece minute de muzică interesantă, intensă, pasională – asta ne place nouă să cîntăm. Nu venim pe scenă în blugi și tricou: Hello, everybody, let’s rock! – nu facem așa ceva. Facem ceva mult mai profund și cred că publicul tocmai asta apreciază, în special la un festival al artelor, ca acesta.
Rep.: Andrew, cînd am vorbit prima dată, în 2007, după concert, mi-ai spus că n-ați știut că sînteți atît de cunoscuți în România și că aveți atîția fani.
Andrew Craighan: Așa e. Recunosc, am fost puțin îngrijorat atunci: n-aveam nici o idee unde venim și cîți spectatori vom avea. Mă întrebam dacă organizatorii au chemat trupa potrivită; mă gîndeam că poate publicul așteaptă altceva, Megadeth, Mötley Crüe…
A.S.: Sîntem relativ des confundați cu Mötley Crüe…
A.C.: Apoi am realizat că oamenii chiar veniseră pentru noi. Ni s-a dat atîta atenție, a fost atît entuziasm… Românii chiar sînt into My Dying Bride!
Rep.: Poate pentru că avem o latură mai depresivă…
A.C.: Yeah, we’re all really fucked up, dude! (rîde) Da, a fost o surpriză pentru noi să vedem un public pasionat: ne-a surprins feedback-ul, am simțit a good vibe și ne-am relaxat, ne-am simțit excelent în acest oraș foarte frumos.
A.S.: E neobișnuit să faci un festival în centrul orașului; cele mai multe sînt organizate undeva, pe cîmp: te plimbi printre tarabe cu tricouri, bei o bere, stai pe iarbă și cam atît, altceva n-ai ce face. Aici, într-un oraș atît de frumos, sînt atîtea de văzut și de făcut – vom veni de fiecare dată cînd vom avea ocazia. Ar trebui să fie mai multe festivaluri ca acesta.
Rep.: Multă lume a venit la Sibiu special pentru voi.
A.C.: Am mai auzit chestia asta, ne măgulește, dar sper ca ei să aprecieze tot ceea ce se întîmplă aici. De fapt, sînt sigur că apreciază…
Rep.: Sigur, MDB e doar motivul principal de a veni. Trebuie să mărturisesc că albumul meu preferat e Turn Loose The Swans (’93) și…
A.S.: E un album foarte popular.
Rep.: …da, îmi amintesc cu plăcere că, acum 20 de ani, eram student, jucam bridge pînă dimineață cu prietenii, beam bere și îl ascultam încontinuu.
A.S.: Da, e un material special. Toate trupele își doresc un album clasic; sîntem norocoși că l-am făcut. A trecut mult timp de atunci, dar lumea încă îl ascultă și spune că e mai mult decît un disc: e ceva incredibil. Să poți face ceea ce-ți place și lumea să-ți mulțumească pentru ceea ce faci e un sentiment grozav.
Rep.: Exprimați ceea ce oamenii simt, empatizați cu ei.
A.S.: Exact, mulți spun asta. Asta e și intenția: să creăm emoții cu muzica noastră. Desigur nu e ușor, muncim mult pentru că fiecare album trebuie să fie mai bun decît precedentul și asta e greu. Sîntem încă în peisaj după 23 de ani și lumea întreabă cît vom mai cînta. E o întrebare irelevantă: ne place ce facem, iar cînd nu ne va mai plăcea, trupa va muri. Cu siguranță, n-o facem pentru bani, clar, n-o facem pentru faimă. Ne plac construcțiile muzicale complexe, gen care nu e foarte popular: nu vom fi niciodată headlineri la festivaluri internaționale mari, pentru că ceea ce facem noi e prea cult; indiferent cît de comerciali cred unii că sîntem, MDB e o trupă de underground. Cînd ai materiale ca ale noastre – ultimul EP, The Barghest O’Whitby, are 27 de minute! –, n-o să apari pe nici un post de radio, casele de producție se vor lua cu mîinile de cap… Sîntem norocoși că editorii noștri, Peaceville Records, nu ne-au zis niciodată: “Băieți, hai să scoatem piese de trei minute, hituri de radio”. N-o să se întîmple asta niciodată și cred că, dacă eram la altă casă de discuri, n-am fi avut atîta libertate. Sîntem cu ei de la începutul carierei noastre și tot timpul ne-au spus: “Faceți ce vreți, n-o să încercăm să vă schimbăm”.
Rep.: Noul album se va numi A Map Of All Our Failures. 2012 e un an special pentru doom.
A.S.: Sfîrșitul lumii? (rîde, și credeți-mă, e eveniment: Aaron zîmbește rar)
Rep.: Yep…
A.S.: Lansăm albumul chiar înainte de sfîrșitul lumii: 15 octombrie, cred. (Andrew confirmă) Vom fi la Damnation Festival Leeds în noiembrie și, apoi, într-un minitur european, în decembrie. Nu ne place să facem turnee lungi: cînd ești atîta vreme pe drumuri, nu-ți pasă unde ești, n-ai timp să vizitezi orașul, ai cabin fever, înnebunești… Șapte show-uri și atît. Pentru alte trupe, care au cîte 150-200 de concerte pe an, miniturul ăsta e o glumă: nici nu mă pot imagina concertînd atît, urăsc și numai să mă gîndesc la asta. Deci, vom termina la timp pentru sfîrșitul lumii: un ultim tur în decembrie, doar ca să ne luăm adio de la lume.
A.C.: Am vrea să mergem și în alte locuri în care n-am fost niciodată.
A.S.: Ne-am dori să mai mergem în America de Sud; am fost în Mexico City, în ianuarie, și ne-a plăcut. Alte trupe europene fac tururi mondiale, în America, Australia, Japonia; noi n-am făcut încă, deși am putea, pentru că e foarte costisitor: pentru un tur de două săptămîni în America de Sud, de exemplu, îți trebuie o sumă de ordinul sutelor de mii de lire și sîntem prea bătrîni ca să aruncăm bani pe fereastră. Sigur, dacă s-ar putea să facem înconjurul lumii și să nu pierdem bani, am fi foarte mulțumiți, nici nu s-ar pune problema să vrem să cîștigăm ceva. Cîteodată mă gîndesc că există un Sibiu care ne așteaptă și în altă parte.
Rep: Am înțeles că vreți să mergeți să mîncați, așa că nu vreau să vă mai rețin. În final, care e mesajul vostru pentru cititorii Cațavencii care sînt fani My Dying Bride?
A.S.: Sîntem aici pentru un concert dedicat, special pentru ei; nu e o altă dată dintr-un turneu. Cum am spus deja, am întrerupt lucrul la album și am refuzat o mulțime de alte oferte de la festivaluri europene ca să venim la Sibiu. M-am plimbat ieri prin oraș și am fost asaltat de oameni care doreau poze și autografe: cînd fanii sînt atît de pasionați, atît de prietenoși, ar fi fost nepoliticos să-i refuzăm. Sîntem aici pentru că fanii ne-au vrut aici.
(articol publicat în Cațavencii nr. 32/59 din 15 august 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment