Într-o sîmbătă seară, cumva împotriva voinței mele, invitat insistent de un om care n-a renunțat să sune și să trimită mesaje de somație pînă n-am acceptat, am ajuns în Berăria H și trebuie să recunosc că a fost o experiență memorabilă. În sensul în care n-o să uiți prea curînd o nuntă cu dar mare și prezență obligatorie, la care s-au servit vin de pastilă și manele.
Pentru cine încă nu știe, Berăria H, care se laudă în panotajul agresiv de prin oraș că ar fi cea mai mare beer hall est-europeană, e fostul Pavilion H al complexului Romexpo, găsibil, încă de pe vremea cînd expunea utilajele grele ale glorioasei industrii sovietice, aproape de poarta de acces în Herăstrău dinspre Casa Presei, fix peste drum de altă cîrciumă cu impresii, Hard Rock Cafe. Intrarea principală (mai există una în spate, pentru accesul din parcarea de lîngă lac) îți prilejuiește, în zece secunde, două chestii contrare: apariția în incintă într-un mare fel, coborînd o scară ca în Titanic, și dispariția, la capătul ei, în anonimatul mulțimii, într-o imensă discotecă cu miros de mîncare. Sau, dacă preferați, invers, într-o cantină uriașă în care muzica bubuie la nivel de hipoacuzici. Nu poți schimba două vorbe cu oamenii de lîngă tine fără să urli ca pe un stadion (plin); cînd răgușești, singurul mod de comunicare cu ceilalți sînt mesajele mimate sau trimise pe telefon. Și cînd te gîndești (pentru că, dacă vorbești, nu te aude nimeni) că aici se organizează și concerte, deși sala are acustica unei hale de uzină, instrumentele, date la volum maxim, sunînd ca niște forje… Dar asta nu pare a deranja deloc asistența: pe scenă, trupele prestează continuu, ca un tonomat, pentru dansatorii de pe mese, în timp ce restul lumii stă pe scaun și înfulecă indiferentă.
În seara aia cred că au fost vreo 2.000 de oameni îngrămădiți la mesele lungi din lemn, ca la pomană. Am zis pomană? Pardon, asta e prima impresie: dacă ne uităm puțin prin meniu (7 lei Ciucul la halbă de 400 ml, 15 lei jumatea de vin la carafă, 33 de lei hamburgerul casei, 4 lei micul, plus 20-40 de lei biletul de intrare în serile cu concert), ambianța trebuie avansată la rangul de petrecere de fițe cu colegii de serviciu la care e bine să fii văzut. De toată lumea, cu excepția chelnerilor: cînd te-ai plictisit să faci semne disperate năucilor care trec pe lîngă tine (interpelat, niciunul dintre ei nu e el, ăla corect, alocat mesei tale), înseamnă că e timpul să lași banii de notă vecinului de scaun, să-ți iei la pachet urechile traumatizate și să pleci acasă.
(articol publicat în Cațavencii nr. 37/217 din 16 septembrie 2015)
Be the first to comment