Am locuit patru zile întregi, de miercuri foarte de dimineață pînă sîmbătă după miezul nopții, în Albufeira, stațiunea la Atlantic din sudul Portugaliei, situată undeva pe la jumătatea coastei algarviene, între Lagos și Faro. Fostul sat de pescari invadat de hoteluri și resort-uri de vacanță e o Vama Veche devenită Mangalia, în care absolut tot ce-ți imaginezi referitor la ocean se poate face/vedea: sporturi acvatice (surf, parasailing, schi nautic, scufundări), excursii cu șalupa la grotele săpate de valuri în țărmul stîncos, delfini watching, pescuit de rechini. Mai puțin camping și foc de tabără pe plajă, ca-n Vamă, dar ceva mă face să bănuiesc c-au existat pionieri români ai domeniului ăstuia care și-au luat amendă pentru astfel de inițiative.
Orașul, curat și foarte întins, are o mulțime de străduțe și sensuri giratorii. Dacă stai la un hotel mai mărginaș, trebuie să fii un Ray Mears al șoselelor ca să depui mașina în cel mai scurt timp în parcarea supraetajată din centru – o rețea de pietonale ticsite cu magazine de suveniruri sau accesorii de plajă și terase la care se poate urmări, la un burger și o bere, meciul zilei, desfășurată între o piață cu palmieri înalți și vasta esplanadă la care coboară niște scări rulante – practic, un hectar de pavaj care se continuă cu zecile de metri de nisip ai plajei centrale, Praia dos Pescadores, pînă la ocean. În restaurantele de pe faleza de deasupra plajei, gurmanzii care visează scrumbie și la micul dejun au orgasm multiplu doar la vederea meniurilor dominate de feluri din pește și fructe de mare, stropite cu excelentul vin local și o bere mai ieftină ca la greci (1,50-2 euro).
Excursia de presă a avut în programul primelor zile vizionare de hoteluri și plaje. Toate hotelurile pe care le-am vizitat, de trei sau cinci stele, mai vechi sau mai noi, arată deosebit de îngrijit, au piscine mari înconjurate de spații verzi și plante ornamentale; pe alei, printre indicatoare Interzis accesul cu cîinele, ai surpriza să întîlnești cocoși maidanezi, responsabili cu deșteptarea matinală a turiștilor (dacă citești din întîmplare revista, faci parte din categoria celor pomeniți în finalul primului paragraf și te gîndești la o friptură gratis, mai gîndește-te o dată – nimeni n-are voie să se atingă de ei, sînt simbol național și au un statut asemănător vacilor sfinte ale indienilor). Plajele sînt fix ce te aștepți să fie: zone cu șezlonguri și umbreluțe deservite de cîte vreun băruleț sau o baracă de închiriat diverse. În locurile neamenajate, plajele sînt mărginite de o faleză abruptă cu nisip roșcat și de lagune inundate care, la reflux, lasă ochiuri de apă acoperite cu alge printre rocile poroase de diferite dimensiuni, de la cea a unui scăunel pliant, pe care te poți așeza pentru o pauză de contemplare, pînă la cele ale unei minifortărețe, găurite de un labirint de tuneluri prin care intri și în picioare. Sau pe burtă. Simpla prezență pe plajă la reflux e o experiență inedită: poți să înaintezi pînă departe în larg, pe nisipul ud, în apa foarte mică, desculț, complet relaxat, singur printre plasele căutătorilor de scoici.
Asta mi-a plăcut cel mai mult în Albufeira, așa că, în ultima zi, cea dedicată shopping-ului, după ce m-am îmbrăcat, într-un magazin Força Portugal, cu un tricou cu Algarve (13 euro, două la 20 de euro) și un fular roșu-galben-verde (5 euro), am revenit din centru la hotel pe plajă. Linia țărmului m-a condus prin niște locuri de o frumusețe sălbatică, în care apa spumegă în stînci de cele mai bizare forme și plaja se transformă în potecă de deal, printre cactuși, floră spontană și scări din lemn spre terase ascunse în vegetație. Pe anumite porțiuni, pare un traseu cvasimontan nemarcat, pe care autoritățile locale nu l-au transformat în obiectiv turistic de teama eventualelor accidente. Gen turiști în șlapi care ar trebui adunați de prin tufișuri sau de pe colții stîncoși linși de valuri.
(articol publicat în Cațavencii nr. 37/268 din 14 septembrie 2016 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment