Fapt: săptămîna trecută, hotelul Lidia din Venus era over-booked; turiștii cu rezervare prin agenție și-au găsit camerele ocupate și au fost forțați să se cazeze în altă parte. Fapt: la restaurantul hotelului de trei stele Miorița din Neptun, în ultimul week-end din iulie, o zeamă de zgîrciuri, tîrtițe și oase era vîndută ca ciorbă de pui à la grecque – pamfletul culinar al unui bucătar glumeț de pe litoral, la adresa crizei din țara tzatziki-ului, probabil.
E suficient să intri pe orice forum de turism și să tastezi „litoral”, ca să dai peste o tonă de povești dintr-astea, cu oameni înțepați în concediul de la mare, sute de postări cu titlu (după formula patentată de știri) de coșmar, ai căror autori se jură că nu mai calcă în veci prin zonă. Refrene de neuitat: mizerie și mirosuri diverse în cameră (cele mai frecvente arome: mucegai, naftalină, canal), prosoape și lenjerii vechi/murdare/rupte, mobilier din epoca premodernă, check-in după ora 6 p.m. (WTF? Dacă ajungi dimineață, faci plajă pe geamantan pînă seara?), hoteluri de trei stele cu camere cît baia și baie cît cămara, rezervări care nu se respectă (clientul plătește în avans pentru vedere spre mare și se trezește cazat la balcon cu miros spre ghenă), așteptări luuungi, la restaurant, pentru sosirea unui meniu. Cu alte cuvinte, mai puține, condiții total diferite în real life față de realitatea virtuală de pe site.
În orice alt loc turistic european, un review negativ provoacă iureș prin birourile PR-ilor, iar mai multe, accidentarea mortală a business-ului. Nu la noi: cu toate reclamațiile astea stil OPC, în fiecare an, în sezon, litoralul românesc geme sub grade de ocupare de peste 100%, ca la votare, în Teleorman; la o astfel de cerere, oferta se ajustează cu piața, iar prețurile urcă odată cu mercurul din termometre. Pe cel mai popular site de rezervări, singura cazare disponibilă pentru week-end-ul următor, în Vama Veche, era, la închiderea ediției, o dublă de hotel patru stele românești: 926 de lei / două nopți (acum, în momentul în care citești textul ăsta, nici asta nu mai e valabilă, ca de altfel absolut nimic ce are patru pereți și acoperiș, în Vamă; și pe o rază de 50 de kilometri, era să zic, uitînd de bulgari). De aceiași bani, 200 de euro, în fix aceeași perioadă, poți să cumperi două nopți la trei stele, în Paris. Să ne înțelegem: vorbim de satul în care lumea se duce să borască pe plajă și să se pișe în mare, seara, și de capitala turismului mondial, da?
Repet, pentru oamenii cu postările de coșmar: totul e sold out, nu mai sînt locuri nici la budă. Deci, dacă pînă și hotelurile de două stele verzi sînt full, cîștigînd în două luni cît Făt-Frumos într-un an, de ce și-ar mai bate cineva capul să renoveze, să dea cu o mătură, să cutare? Mulți patroni de hotel pe litoral n-au cultură turistică, n-au plan de afacere, n-au manageri competenți, n-au etc., dar nici nu le trebuie. Cît produce, așa, din inerție, cu angajați semicalificați plătiți la negru/gri și clienți care acceptă tarife majorate față de anul trecut la condiții de cazare rămase așa de la inaugurare, aia e.
Românul e un turist masochist care se întoarce la locul faptei, indiferent de felul cum este tratat; că la mare-i scump și serviciile sînt proaste e o axiomă – s-a obișnuit cu situația și o privește ca pe o fatalitate. Îi e dor an de an de recepționera acră, care zîmbește doar cînd ia șpagă pentru o cameră mai bună, de chelnerul versat care te face din apă, pîine și smîntînă fără să realizezi, deci primește și bacșiș, de omul cu șezlongul de plajă vîndut de mai multe ori pe zi, care, seara, tot la el rămîne. (Ce prostituție, asta afacere, boss, pește de șezlonguri: la 20 de lei închirierea pe cîteva ore a unui scaun rabatabil din plastic care costă pînă în 150 de lei, într-o săptămînă ți-ai scos investiția și apoi ai o turmă de manechine pe care doar le scoți dimineața pe plajă, la produs, și le mulgi cu profit 100% toată vara.)
Pe litoral, HoReCa-rii onești, care-și fac treaba OK și la prețuri decente, sînt relativ puțini și se pierd în atmosfera generală de Hai să-i rupem acum, cît i-am prins pe-aici. De boala asta rușinoasă a prețurilor nesimțite s-au molipsit pînă și apartamentele în regim hotelier din Constanța, care, pentru două nopți de week-end, au tarife comparabile cu chiria lunară a unei case din centrul Capitalei. Și, culmea, nu duc lipsă de clienți, vorba aia celebră cu cel care dă și cel care cere.
(articol publicat în Cațavencii nr. 32/212 din 12 august 2015 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment