Pentru prima noapte în Sevilla, am avut nefericita inspirație să fac rezervare la un hostel care încă din nume îți acordă o libertate questionable, cum ar spune turistul în a cărui limbă a fost botezat Seville your way.
Locul: Spațiul ăsta libertin a fost deschis chiar peste drum de o secție de Poliție, într-o clădire cu parter, etaj și terasă pe acoperiș de pe o străduță relativ centrală, aproape de Guadalquivir și de autogara Plaza de Armas. Prima impresie e plăcută, judecînd după cele două chitare atîrnate pe perete, în hol și în bucătărie. Următoarele nu mai sînt deloc plăcute, la intrarea în camera fără ferestre, o încăpere înaltă cu pereți orbi, ca de peșteră, în care nu știi dacă-i zi sau noapte. Spațiul, destinat, probabil, inițial, vreunui atelier de lăcătușerie (dulapurile din tablă cu bandă perforată pentru lacăt au aspect de ladă pentru scule), pare o celulă de închisoare a vecinilor de vizavi. Din carcera asta cobori două trepte direct în toaleta cu duș, chiuvetă și vas WC, plus găleată și mop pentru pardoseala din mozaic permanent udă, indiferent dacă baia a fost folosită sau nu. Singurul mobilier, în afara lăzilor de scule, sînt două bunk bed-uri metalice foarte înalte. Dacă ai ghinionul să fii repartizat în patul de la etaj, ca mine, o să fie foarte incomod să urci și să cobori din el, pe scara cu trepte rare și abrupte. După cum se clătina la fiecare mișcare, mă simțeam ca-n hamacul agățat în cala unei nave instabile, pe o mare în furtună.
Prețurile: 14,40 euro, plătiți cu cardul, cu vreo două săptămîni înainte de check-in, a fost amenda pentru decizia de a locui o noapte în Seville your (dirty) way.
Oamenii: Fiecare are drumul lui, într-adevăr. Al meu s-a intersectat în seara aia de sfîrșit de ianuarie mai întîi cu cel al recepționerului, un tip cu barbă sură, surdo-mut în engleză, care comunica doar prin semne sau, dacă i se terminau gesturile, traducea cu telefonul: vorbea cu el și-ți arăta apoi ecranul. (Un om care are pretenția să înveți spaniola, dacă vizitezi Spania, în paranteză fie spus.) Celelalte drumuri intersectate au fost cu al femeii de serviciu, o tînără la fel de neștiutoare de engleză ca și el, și cu ale vecinilor de pat: două franțuzoaice, mamă și fiică, din Bordeaux, și un spaniol din Valladolid care fusese în România, în București și la Sfîntu Gheorghe, acasă la un prieten maghiar pe care îl cunoscuse la Budapesta.
Ambianța: Seville your way e din categoria hostel-urilor de evitat, singurele lucruri pozitive fiind amplasarea și bucătăria. Dacă stai doar în sala de mese, e OK. Dacă vrei să și dormi, camera are un grad de disconfort comparabil doar cu hostel-uri din Istanbul sau Marrakesh (măcar alea erau de vreo două-trei ori mai ieftine și nu prea aveai ce comenta). Condițiilor neigienice, de-a dreptul insalubre, li se adaugă rezervația de paraziți din saltele și starea lenjeriilor care se schimbă, probabil, ca-n bancul din armată, între ele.
În loc să ia măsuri ca să îndrepte situația, proprietarul are timp doar pentru răspunsuri acide la recenziile negative, susținînd că nu-i responsabil de mizeria lăsată de chiriașii de-o noapte. Cînd atîta lume îți spune că ești murdar și mucegăit (din 945 de review-uri pe booking, 430 sînt proaste și foarte proaste – al meu e scurt și la obiect: Room without windows; staff doesn’t speak english; wet bathroom all the time, because of poor draining; bedbugs. Avoid!), nu te duci să te culci, pui mîna pe mătură și pe bidinea, dacă vrei să mai ai clienți. Din fericire pentru el, însă, Sevilla are non-stop vizitatori, iar sursa de turiști păcălibili nu va seca prea curînd.
(articol publicat în Cațavencii nr. 7/699 din 19 februarie 2025 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment