În Cordoba, chiar în centrul vechi, foarte aproape de Puerta de Almodóvar și de fortificațiile crenelate ale medinei, locuiește un hostel spaniol ceva mai altfel. De fapt, chiar dacă cineva cu multă imaginație l-a definit așa, conceptul său locativ nu prea se potrivește cu ceea ce-i obișnuit călătorul cu rucsac c-ar însemna asta. Dar, surprinzător (în bine), categorisirea greșită n-o să-l deranjeze absolut deloc.
Locul: După coborîrea cîtorva trepte din părculețul de lîngă palatul Alcazar de los Reyes Cristianos, o să vezi, în capătul străduței San Basilio, între zidurile albe sparte de ferestre cu grilaj, firma pe care scrie mare Alcazar Hostal. Odată intrat pe ușa din dreapta, în încăperea placată cu faianță în arabescuri alb-albastre poreclită recepție, o să te simți ca într-un showroom al olarilor din Horezu: fiecare locușor a fost ocupat cu diverse obiecte de ceramică decorativă, ochiul fiind atras în mod special de colecția de farfurii pictate agățate pe toți pereții. Aici, de pe panoul din lemn pe care stau spînzurate toate cheile ușilor, a luat Fernando, proprietarul, parola metalică descuietoare a camerei mele de la mansarda corpului de clădire de vizavi,…
Dotările: …un mini-apartament cu televizor (mic) în holul de primire, dormitor cu pat dublu, king size, și baie cu cabină de duș și prosoape mari. Garsoniera asta confort 1, upgradată de la loc în pat suprapus, m-a costat doar…
Prețurile: …7 euro (!). Da, ați citit bine, nu-i nici o greșeală: nici mie nu mi-a venit să cred că, la tariful ăsta de cazare într-o pensiune românească a anului de grație aproximativ 2005, am locuit de sîmbătă la prînz pînă duminică dimineață, chiar în centrul Cordobei.
Oamenii: Cu Don Fernando, un nene simpatic și volubil la vreo cincizeci de ani, m-am mai conversat și înainte de a pleca în oraș, cînd mi-a făcut cadou un A4 cu lista obiectivelor turistice și detalii foarte utile: unde se află, cînd sînt deschise, cît costă intrarea. Recomandarea sa pentru după-amiaza aia a fost vizita la Patios de Córdoba (casele cu curticele interioare în care gazdele-ghid au amenajat aranjamente florale între fragmente de arhitectură antică romană de secol I-II sau vizigotă de secol VI), situate fix pe capătul celălalt al străzii, practic o uliță pietruită rămasă așa din perioada medievală. La check-out, cheia a preluat-o tatăl său, Fernando senior, un bunicuț bonom care răspunde la întrebările în engleză doar prin zîmbete și gesturi.
Ambianța: Pozele cu nepoții și ghivecele cu flori din holul Hostal Alcazar, alojamientos turisticos – cum este caracterizat oficial locul ăsta pe placa de lîngă ușa intrării –, creează o ambianță de pensiune de familie veche. Și pensiunea, și familia. Care coexistă pașnic cu turiștii într-un spațiu cu personalitate de un șarm aparte ce-ți amintește un pic de o cazare în gazdă, la localnicii din, să zicem, Sighișoara.
(articol publicat în Cațavencii nr. 12/704 din 26 martie 2025 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment