O altă destinație turistică a Tunisului, apropiată Cartaginei despre care-am povestit cîte ceva săptămîna trecută, e Sidi Bou Saïd, cochetul orășel cu influențe maure, loc de plimbare a localnicilor avuți și a străinilor care-au văzut deja ruinele antice cartagineze sau urmează să le bifeze.
Orășel e prea mult spus, totuși: suburbia capitalei tunisiene arată mai mult a sat de vacanță, unul pitoresc, compus din case tradiționale cu două niveluri, pereți albi și stolerie albastră. Tot ce-i zid e alb ca laptele, tot ce-i lemn (ferestre, uși, obloane, parasolare, balcoane) sau metal (gărdulețe, felinare, ornamente stradale) îți curentează ochiul cu un albastru electric, peisajul ăsta predominant bicolor fiind spart cromatic doar de verdeața arbuștilor, de iederă, de aloe, de palmieri sau de florile boschetelor de ibiscus și bougainvillea (informație incertă, dintr-o singură sursă: am auzit în jurul meu vorbindu-se c-ar fi așa ceva, n-am cunoștințele unui botanist pasionat ca să le fi identificat exact).
Dacă ai coborî de pe vasul de croazieră direct aici fără să ți se spună unde a aruncat ancora, ai avea senzația că ești pe o insulă grecească, cu atît mai mult cu cît Sidi Bou Saïd stă cățărat tot pe o coastă de deal deasupra Mediteranei, ca și multe localități insulare elene. Vizual, poate nu-i clar că te afli în Tunisia, dar, sonor, o să-ți dai imediat seama de asta: trilul sacadat al muezinului din minaretul înalt al moscheii de pe vîrful dealului te localizează clar într-o țară arabă.
De ce-ai venit și ce poți face pe-aici? De venit ai venit cu grupul excursiei organizate de agenția care te-a adus în Tunisia, și de făcut faci ce face cam toată lumea de pe lîngă tine: iei la pas circulata stradă principală, urcînd panta printre tarabele cu suveniruri (genți din piele, cămile din lemn de măslin de diverse dimensiuni, colivii colorate) la care vînzătorul cere prețuri aberante, așteptînd să se tocmească la sînge cu clientul. Amatori de shopping și de fotografiat uși albastre, cam în aceste două categorii se împart vizitatorii locului: o adevărată expoziție de uși, marea majoritate de dimensiunile unor porți de cetate ghintuite, accesorizate cu un mîner-inel și cadrate cu un șir de piese ceramice, se întinde pe pietonala asta, dar și pe străduțele pietruite ce se desprind din ea spre alte case cu uși surprinzătoare. Pentru o atmosferă adecvată, cel mai potrivit e să-ți pui în căști niște The Doors.
Undeva, la o răspîntie, faci cunoștință cu o placă memorială care te informează că Sidi Bou Saïd a inspirat artiști încă din 1914, cînd, din călătoria tunisiană de două săptămîni a trei prieteni pictori, Paul Klee, Louis Moilliet și August Macke, au rezultat mai multe lucrări grafice valoroase și un curent de artă modernă, Die Tunisreiser. Cu puțină perseverență o să găsești și locul unde oamenii ăștia și-au așezat, probabil, șevaletele: ținută pînă la capătul care coboară spre o rîpă infestată de cactuși, strada principală atinge punctul de belvedere dintre inflorescențele galbene sau roșii ale tulpinilor țepoase, de unde ochiul și camera focalizează în jos, spre golful portului turistic.
După nenumărate cadre cu marea și pădurea de vele a marinei, o să realizezi la un moment dat că timpul anunțat de ghid se apropie de sfîrșit și-ar cam trebui să te întorci înapoi la autocar, dacă nu vrei să mai rămîi cîteva ore rezident de Sidi Bou Saïd.
(articol publicat în Cațavencii nr. 12/449 din 25 martie 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment