Am mai povestit în pagina asta fragmente din media trip-ul din Skiathos și Skopelos, insulele Arhipelagului Sporadelor din Marea Egee prin care micul nostru grup de jurnaliști de turism a hălăduit, la începutul verii, pentru o săptămînă: despre apă verde-turcoaz, plaje stîncoase și drumuri prin păduri de pin, dar aproape nimic despre cîrciumile locului. La un moment dat începusem să vă zic de seara de la Ouzeria Anatoli, dar mi s-a terminat hîrtia.
Deci, continuînd, imaginați-vă nouă oameni care urcă, gîfîind, de la capela din capătul falezei din Skopelos Town, niște scări din piatră alternate de străduțe în pantă, printre ziduri văruite invariabil într-un alb electric spart doar de albastrul cercevelelor și de roșul acoperișurilor din țiglă, pînă la terasa de pe vîrf de stîncă cu mese dispuse în semi-amfiteatru față de ușa mare a bucătăriei și de mica scenă a artiștilor. Adică masa la care trei băieți gîdilau cîte un bouzouki.
Masa noastră ne aștepta cuminte, rezervată, cîteva trepte mai sus, lîngă bordura înaltă peste care venea, cînd și cînd, cîte o briză dinspre mare. Cinaserăm deja, deci meniul cu versuri de cîntece tradiționale și poze vechi, alb-negru, ale unor neni la costum asortat cu mandolină a fost răsfoit rapid pînă la pagina de băuturi și, cît ai zice (de vreo cîteva zeci de ori, rar) Yasso, chelnerul a împrăștiat pe masă sticluțe de tsipouro, cu sau fără anason (200 ml, 7 euro), și pahare cu vinul casei, adus în niște carafe metalice de jumătate de litru (4,50 euro). Pe la mesele alăturate se și mînca, în stil cină romantică, la lumînărele: dacă ești venit pentru așa ceva, pregătește încă vreo 5-8-10 euro pentru un fel principal preparat din animale și vegetale terestre (fructele de mare sar ușor peste bariera asta, a bancnotei de 10 euro).
Ce să zic, atmosferă faină: lume relaxată, discuții de vacanță, coloană sonoră agreabilă, dar cam monotonă, de pe la a treia piesă încolo (muzica grecească e un fel de variațiune a unui singur cîntec, moștenit de greci de la Dionysos: dacă ai auzit o piesă, le-ai auzit pe toate). Chiar dacă, după un timp, a început să bată vîntul, suficient de tare cît să fluture sincron părul fetelor cu fețele de masă, combinația de tsipouro și vin ne încălzise pînă la punctul în care nu te mai sperii de o biată pală de vînt. Ba chiar prinzi curaj: într-o pauză a lăutarilor, una dintre clujence (nu spui cine, persoană importantă), o drăgălașă veselă, a dat, în replică, tonul unui cîntec neaoș: Cine-i născut în… Să bea paharul pînă la fund, mai spune compozitorul. Cine eram noi să-l contrazicem?
Am plecat din Ouzeria Anatoli, într-o noapte tînără, cu lună plină. În pas de dans: tsipouro-ul voia syrtaki cu clujencele.
(articol publicat în Cațavencii nr. 40/220 din 7 octombrie 2015)
Be the first to comment