Dacă vrei să fugi cîteva zile de aglomerație, trafic, stres, du-te într-un week-end la Slănic Moldova: tocmai s-a terminat zarva de Crăciun pe stil vechi al sutelor de basarabeni care-și petrec sărbătorile aici, iar stațiunea a revenit la amorțeala obișnuită, spartă doar, din cînd în cînd, de cîțiva turiști rătăciți.
După ce te-ai cazat, ieși la plimbare prin parcul central, curățel și cochet, dar atît de pustiu încît ai senzația că l-ai închiriat doar pentru tine. Într-o jumătate de o oră de învîrtit printre hoteluri și vile pe axa parc – Cazinou, ai terminat cam tot ce-i de văzut în orășelul ăsta de munte înconjurat de o liniște de vată în urechi. Da, există un Cazinou, care, judecînd după dotări (sală de teatru, sală de bal, inhalator), a trăit și vremuri mai agitate.
În afară de liniște, celelalte elemente caracteristice ale Slănicului sînt aerul și apa. Aerul montan (e recomandat să-ți ventilezi nicotina și/sau praful din plămîni la “300 de scări”, traseul placat cu trepte de piatră care urcă prin pădure spre unul dintre vîrfurile masivului Nemira) și apa minerală a izvoarelor înșirate pe Cheile Slănicului, înspre Păstrăvărie și Cascadă, utilă pentru tratarea pomelnicului de boli înscris pe tăblița de lîngă robinet.
La sfîrșitul plimbării vei dormi garantat ca un prunc. Dar, oricît de obosit și de stresat ai fi, mai mult de cîteva zile nu reziști aici: o plictiseală de sanatoriu te alungă înapoi, la viața trepidantă a orașului.
(articol publicat în Cațavencii nr. 1/28 din 11 ianuarie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment