Gazda city break-ului de Granada s-a nimerit să fie o anume Carlota Braun. Mai exact, pe numele complet, Carlota Braun, music bar & hostel, o cazare găsită mai întîi online, pe site-ul intermediarului de paturi, și apoi la ea acasă,…
Locul: …pe una din străduțele de la baza colinei pe care se desfășoară imensul complex muzeal Alhambra, obiectivul turistic numărul 1 al orașului (de la hostel am mai făcut cam 15 minute de urcuș voinicesc pînă la poarta celebrului palat maur). Venind dinspre autogara la care mă lăsase autobuzul luat în Malaga, mă opream în fața unei clădiri P+2 cu restaurant la parter și parcare de mopede în lateral, unde un scuter de prin anii ’70 era mare vedetă, chiar lîngă ușa intrării secundare.
Dotările: După butonarea pe tastatura clanței a codului primit odată cu mesajul de confirmare a plății, pătrundeam în holul pustiu, în care doar peretele cu firmă de neon colorat și diverse anunțuri (programul de check-in – 3 p.m. / check-out – 11 a.m., telefonul de contact, parola Wi-Fi) de deasupra măsuței cu pliante și cărți de vizită indica faptul că n-am greșit adresa. Părea că managementul stabilimentului implementase temporar conceptul de self check-in, pînă cînd un robot cu Inteligență Artificială va fi avansat în postul de recepționer. O chelneriță amabilă din restaurantul decorat în ton cu specificul mediteraneean și oriental al mîncării m-a îndrumat pe calea cea bună: în sus, pe scări, spre primul etaj, acolo de unde începe domeniul propriu-zis al hostel-ului. Pînă să fie gata curățenia în cameră (ajunsesem cu vreo oră înaintea check-in-ului), a trebuit să aștept în bucătăria poreclită de eticheta de pe ușă Salón Social / Living Room, în care o tînără femeie de serviciu trebăluia vorbind continuu la telefon într-o spaniolă cu debit abundent și volum în creștere. A fost timp suficient, deci, ca să studiez, prin grilajul ferestrelor, și exteriorul încăperii, zona de peste stradă cu intrarea în hotelul Molinos, perete în perete cu o cîrciumă mexicană, și interiorul ei, cam îngrămădit, în care încap doar cinci mese metalice înconjurate de taburete și bănci din lemn. O idee despre ce se servește dimineața aici mi-am făcut privind gheridonul pe care, lîngă ceainicul și cafetiera clasice, stăteau, încă neconsumate, punga cu fulgi de porumb și cutiile cu lapte de soia ale micului dejun. A, și garoafa în sticlă, pentru romanticii incurabili, care nu pot mînca fără flori pe masă, probabil.
Prețurile: 16 euro plecaseră deja de pe card spre contul gazdei, la momentul rezervării (alte repere cu plus sau cu minus în bugetul turistului cazat la Carlota Braun: discount de 10%, pentru comenzi în barul/restaurantul de la parter, 5 euro pentru depozitarea rucsacului lăsat în grija lor cît te plimbi prin oraș), tariful pentru un loc în camera 10 de la etajul 2, hangarul plin cu paturi, cinci bunk bed-uri și o canapea, cu acces direct la toaleta cu două cabine de duș, pe stînga, două WC-uri, pe dreapta, și chiuvetă în față. Tot spațiul ăsta doar pentru mine, pentru că, în seara aia andaluză de februarie, după ce m-am întors din drumeția pe dealurile din vecinătatea Alhambrei,…
Oamenii: …n-a mai apărut absolut nimeni, am rămas singurul locatar. În unul dintre paturile de jos, după draperiile pentru intimitate care n-a mai fost nevoie să fie trase.
Ambianța: Deși am stat aici vreo două ore din zi și o noapte, habar n-am cine-i Carlota Braun și de ce-ar avea un hostel tocmai în Granada. Tot ce știu – și regret și acum neglijența cu care mi-am strîns bagajul înainte de check-out – e că fix acestei necunoscute i-am făcut cadou tricoul cumpărat în Gibraltar și uitat în sertarul de sub pat.
(articol publicat în Cațavencii nr. 11/703 din 19 martie 2025 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment