A doua zi în Edinburgh. După check-out-ul foarte matinal de la Caledonian Backpackers, prima prioritate pe agenda zilei a fost să-mi caut patul nopții următoare, bineînțeles, într-un alt hostel. Pe care îl găseam foarte central,…
Locul: …pe Cockburn Street, o stradă în pantă abruptă, ascendentă dinspre Waverley, gara principală a Edinburgh-ului, spre Royal Mile, bulevardul foarte turistic plin de restaurante și magazine cu whisky-uri, kilt-uri și cimpoaie foarte scumpe. La etajul 2 al Edinburgh Backpackers și la parterul unuia dintre cele șapte bunk-bed-uri din camera 1, după ce-am primit cardul de acces în recepția de sub scările mari, în spirală, pavoazată cu flyer-ele și posterele evenimentelor din oraș.
Prețurile: Și care, online, costa 9 lire, conform tarifelor de pe booking, verificate pe calculatorul centrului de informare turistică de lîngă gară, unde descoperisem hostelul. La recepție, însă, am avut surpriza ca pe patul ăsta modest, stil IKEA 2000 și-un pic, să mi se ceară 12 lire. După o secundă de reflecție, am salutat politicos și-am plecat, revenind cinci minute mai tîrziu cu o rezervare. Și uite-așa mi-au rămas în buzunar 3 lire pentru o bere… Mai exact, cam patru cincimi dintr-o bere (3,70 pint-ul de Edinburgh Gold), în Bannerman‘s, cîrciuma rock aflată cîteva sute de metri peste bulevard, pe care…
Oamenii: …Mark, recepționerul, mi-a recomandat-o foarte amabil, fără să-mi poarte pică pentru manevra asta financiară (ba chiar dimpotrivă: a fost simpatic, recunoscînd că și el ar fi făcut la fel). Singurii colocatari cu care am schimbat două vorbe au fost vecinii de pat, un cuplu din Mallorca bucătar-chelneriță care, în extrasezon, își caută de muncă prin altă parte, pe care nu i-am mai văzut pînă a doua zi dimineață, la plecare. De fapt, nici atunci nu i-am văzut, pentru că aveau pătura pe cap.
Ambianța: N-am stat suficient timp în apartamentul ăsta de o cameră împrăștiat pe trei niveluri (pentru bucătărie – complet echipată, dar foarte îngrămădită, pe un capăt de palier –, coboram la etajul 1, pentru duș și budă, urcam la etajul 3) ca să mă pătrund de atmosfera specifică de la Edinburgh Backpackers: după o zi de cutreierat orașul, am trecut prin cameră doar pentru un duș și un alt tricou, în drum spre Bannerman‘s. Tot ce-am remarcat e că nu aveam priză lîngă pat și a trebuit să-mi încarc laptopul pe colțul opus al camerei, într-un fel de donjon cu ferestre spre stradă. Și că e indicat să nu-ți uiți cardul de acces în cameră cînd pleci la dușuri, dacă nu vrei să tremuri pe hol și să zgîrii ușa pe dinafară, ca pisica.
(articol publicat în Cațavencii nr. 5/288 din 8 februarie 2017)
Be the first to comment