Pe la începutul verii, mă întorceam din Bucovina, de la un infotrip la Șaru Dornei, pasager pe locul mortului în mașina amicului Florin, ghid național de turism. Trecuserăm de ceva vreme de Fălticeni și bine de tot de ora prînzului, cînd șoferul zice dintr-odată Grig, știu unde mîncăm, trage dreapta de volan și parchează lîngă bustul lui Sadoveanu din fața unei clădiri lungi, cu aspect de hambar. Descălecam astfel, pe o ploaie sîcîitoare, la Hanu Ancuței, un popas pe cîmp, undeva între Fălticeni și Roman, la care, client vechi și fidel, Florin mănîncă de fiecare dată cînd trece prin zonă.
Iată-ne, așadar, intrînd într-un salon uriaș, decorat rustic (război de țesut și căruță lîngă ușă, ștergare moldovenești pe pereți, scară de lemn sculptat spre mesele de la balconul-mansardă), doi drumeți ușor osteniți, unul flămînd, celălalt mai mult curios, care se așază la o masă din lateralul barului și, fără să stea prea mult pe gînduri, aleg din meniul plin cu bucate tradiționale locale un borș de fasole cu costiță, pulpe de pui cu smîntînă și mămăliguță, plăcintă, pardon, învîrtită, cu mere și o apă minerală, respectiv pîrjoale moldovenești cu piure și un pahar de vinul casei, alb sec de Budureasca.
Comanda a fost notată în carnețel de o chelneriță experimentată (ca să-i exprim elegant vîrsta), îmbrăcată în costum popular, care m-a întrebat: Nu doriți salată la pîrjoale? Cu gîndul la o amestecătură de legume cu ulei și oțet, care nu prea se pupa cu chiftelele fierbinți, am refuzat. Tura următoare, cînd a venit cu paharul cu vin, a insistat: Sigur nu vreți și salată? Am una de sfeclă roșie cu hrean, o nebunie!. A, da, asta ar merge la fix, am realizat brusc, bucuros că Ancuța nu renunțase să-și promoveze marfa. Ce înseamnă un ospătar de școală veche, care știe să-și consilieze clientul… Mîncaserăm tot din farfurii, cînd a sosit nota de plată (97 de lei, fără deranj), însoțită de niște cornulețe cu nucă din partea casei, pe ritmurile tarafului de lăutari care tocmai terminase pauza dintre acte și ataca o sîrbă de despărțire.
Nu știu cîtă autenticitate a ospețelor de odată a mai rămas din povestirile lui Sadoveanu la Hanu Ancuței. Atmosfera de acum e de legendă modernă, în care calitatea culinară moldovenească se vinde în decor retro, dar la prețuri europene.
P.S. Ca orice han care se respectă, Hanu Ancuței are și camere de închiriat drumeților osteniți, deci ar fi un loc potrivit și pentru rubrica de “Drumeție ca la bunica acasă“. Dar, cum n-am poposit peste noapte acolo ca să-mi fac o impresie, cronica de spații de cazare rămîne pe data viitoare.
(articol publicat în Cațavencii nr. 39/270 din 28 septembrie 2016)
Be the first to comment