Am ajuns sîmbătă după-amiază la prima ediție a taberei medievale de la Viișoara (zona Hedeinfeld, la 5 km de Bistrița), pentru atracția principală a festivalului: concertul Haggard, programat seara, de la 21.30. Tabăra (70 lei, abonamentul pentru trei zile) era împărțită în două zone de campare, cea a spectatorilor și cea a ordinelor cavalerești participante, plus un șir de tarabe cu dozatoare de bere, kurtos colaci, langoși, brățări din piele, cărți. Canicula anulase programul de zi, iar lumea sporovăia la o bere sub umbrelele din fața dozatoarelor.
Învîrtindu-mă fără țintă cu o bere în mînă, am abordat un voinic din ordinul Cavalerilor Cetății (n-a vrut să-și dea numele), care mi-a divulgat cîteva secrete cavalerești: ierarhia (paj, străjer, scutier, castelan, cavaler, nobil) și condițiile de intrare în ordin. Trebuie să fii îndrăzneț – să te încumeți și la luptă, dar și la ridicatul în brațe a vreunei domnițe, atunci cînd e cazul.
Prin zonă era și Vlad Țepeș, care se plimba printre participanți cu o figură încruntată. I-am smuls o declarație, în exclusivitate pentru Academia Cațavencu: ‘Ar trebui ca românul să se întoarcă la rădăcini, să-și cunoască istoria, să–și caute forța în perioada medievală‘. În viața civilă îl cheamă Nicu Lazăr, e profesor în Sighișoara și îl joacă pe Țepeș pe la toate festivalurile medievale. Acum nouă ani, a filmat pentru un documentar difuzat exclusiv pe Discovery America. E nemulțumit că după 36 ani de muncă de profesor, după tăierile lui Boc, rămîne în mînă doar cu 9 milioane și ceva de lei foarte vechi. I-am sugerat să-și facă drum la București, în Piața Victoriei: ar avea pe-acolo o groază de clienți pentru țepele sale.
După ce a apus soarele, arcașii din asociația Csabafiak Gheorghieni au prezentat cîteva tehnici de luptă, cu sau fără cai: ne-au arătat cum se trage cu arcul în baloți de paie și și-au făcut salata pentru cină, tăind cîteva verze din goana calului. La sfîrșit, l-au pedepsit pe unul dintre ei (probabil, cel care a uitat să curețe grajdurile), tîrîndu-l în urma calului. Am luat urma lăsată de el și am ajuns la sediu. Locuiesc într-o iurtă, un cort imens folosit din cele mai vechi timpuri, iar mîncarea e preparată după rețete medievale. Sînt vreo 20 de oameni de profesii diverse – IT–iști, directori, agenți de vînzări-, persoane pasionate de lucrul cu caii, care s-au documentat îndelung cu privire la perioada medievală. Toate acestea le-am aflat de la unul dintre lideri, arhitectul Köllő Miklós, un tip care pe vremuri făcea parte dintr-o trupă de muzică veche din București, Lyceum Consort.
Pe la 10 PM a început mult-așteptatul concert Haggard. Maeștrii symphonic-metal-ului au cîntat aproape trei ore pentru vreo mie de oameni entuziaști, care i-au aplaudat frenetic și au cîntat împreună cu ei, inclusiv – surpriza serii – imnul României (deși, cu două românce în componența trupei, e pe undeva explicabilă această alegere). Cavaleri și domnițe din Garda de Bistrița au fost invitați pe scenă la piesa Her Mannelig, iar Asis și colegii săi au fost foarte amabili, dînd autografe și pozîndu-se cu fanii mult timp după terminarea concertului.
A doua zi, Garda de Bistrița și castelanii de Mediaș au făcut o demonstrație de luptă. Maestru de ceremonii a fost Ioan de Siebenburgen (Ioan Eugen Luca, militar de carieră, de vreo patruzeci de ani). Scutierul său l-a ajutat la prezentarea cîtorva arme medievale: spada, biciul de luptă, toporișca și scutul. La sfîrșit, am avut onoarea să încrucișez spada cu nobilul Ioan și i-am promis că nu voi folosi în redacție tehnica învățată de la Domnia Sa.
Agent de pază, duminică, înainte de plecarea spre București: ‘N-am avut nici un fel de probleme, ăștia sînt cuminți față de clienții noștri obișnuiți‘.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 33/972 din 18 august 2010)
Be the first to comment