Încheiam textul precedent povestindu-vă de un cod magic: dacă pe cardul de îmbarcare pe MSC Fantasia, undeva în dreapta, scrie 431, înseamnă că ești fericitul posesor al pachetului all-inclusive Allegrissimo, care cuprinde o gamă foarte largă de băuturi, alcoolice și non-alcoolice, reci sau calde. Dar nu consumatorului de suc sau cappuccino îi este dedicat pachetul ăsta, ci bețivului de cursă lungă, pentru care cele cinci calități ale vinului sînt sfinte, ca poruncile Domnului: să fie alb, sec, rece, mult și, mai ales, gratis. (Ca să vă faceți o idee de prețuri, fără 431, care costă 26 de euro pe zi, în barurile și restaurantele de la bord, o bere la draft sau un pahar cu vin e 5 euro, un whisky – 5-6 euro, un cocktail – 6-7 euro, o apă la litru – 2,60 euro, un Pepsi – 2,80 euro, o cafea sau un ceai – 2 euro.) Ai, deci, rara ocazie de a-ți permite să comanzi non-stop aproape tot ce vrei să bei și să întinzi nonșalant cardul barmanului, ca un nabab. Să bei oricît, da, dar pînă încă mai vezi steluțe. Nu dintr-alea verzi, ci asteriscurile din meniu, din dreptul băuturilor premium neincluse în pachet (coniac vechi de 10-15 ani, vodci și romuri extrafine, vinuri de colecție) care, odată comandate, îți vor fi trecute pe contul cabinei, torpilînd și mai mult bugetul croazierei.
Dintre cele trei baruri de pe Puntea 14 exterioară, I Tropici, barul de zi al piscinei acoperite, The Glass, bărulețul vecin zonei de jacuzzi, și Delle Fontane, barul Aqua Park-ului de pe centrul punții, cel mai frecventat era ultimul, poate și pentru că era cel mai aproape de Zanzibar Cafeteria, bufetul din care lumea ieșea ghiftuită la orice oră. De formă circulară, flancat pe partea dreaptă de vitrina cu înghețatele multicolore a unei gelaterii, cu clienți așezați pe scaunele din jurul tejghelei, la mesele înșirate de-a lungul punții, lîngă geamurile fumurii prin care se vede marea, sau întinși pe șezlonguri, pe marginea bazinului, Bar Delle Fontane e un pool bar clasic care are apă peste tot, mai puțin în pahare.
Ritualul meu de consum era simplu: îmi luam o bere sau un pahar cu vin alb și urcam la etaj, pe lateralele punții de promenadă 15, niște balcoane de unde, ziua, ai vedere de sus spre orașul unde e ancorat vasul sau spre viermuiala de trupuri mai mult sau mai puțin învelite în prosoape, iar noaptea, spre valurile din larg sau spre discoteca barului extins pe toată puntea; cînd se golea paharul, repetam pașii ăștia, pe scările dintre 14 și 15. În ultima seară, la „White Party” (dress code: haine albe), deși eram îmbrăcat în negru, n-am scăpat de o colegă de grup care m-a tîrît pe scena de lîngă peretele de plasmă pe care lumea dansa cu o parte din echipaj. La finalul petrecerii, ajunsesem în brațele unei animatoare, o Serena Williams, varianta mai mică și mai puțin musculoasă, care, după ce m-a călcat ușor pe picior, (am avut senzația că) mi-a spus „Scuză-mă”. Nu știu dacă chiar vorbea românește sau era doar alcoolul din mine.
(articol publicat în Cațavencii nr. 24/255 din 15 iunie 2016 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment