La plecarea din Edinburgh am închiriat pînă la Glasgow, cu exorbitanta sumă de 6,50 lire, un autobuz National Express cu doi șoferi. Mă rog, fiind singurul pasager al cursei din dimineața aia de miercuri, cam asta a fost senzația pe tot parcursul celor 70 de kilometri rulați într-o oră pe prima bandă a autostrăzii M8, cea care și străbate Glasgow-ul de la nord-est la sud, ca un bulevard principal fără pietoni suspendat deasupra străzilor orașului.
Coborît în Buchanan Bus Station, pierdut printre clădiri înalte, fără absolut nici o idee de orientare în teren, am întrebat un cuplu de polițiști (un el înalt și o ea bondoacă) de cel mai apropiat punct de informare turistică: era fix pe partea cealaltă a Glasgow Royal Concert Hall, în fața căreia ne aflam. Pe drumul spre Tartan Lodge, hostel-ul la care aveam rezervare, localizat pe hartă în partea de nord-est a orașului, la extremitatea fostului centru din perioada medievală, actualul cartier Merchant City, am trecut pe lîngă George Square, piața cu monumente din downtown, Universitatea Strathclyde, o zonă circulată de multă lume tînără, Glasgow Cathedral (pe o bancă de pe o alee mai retrasă de lîngă catedrală, am consumat meniul călătorului aflat permanent pe drumuri: cîteva sendvișuri cumpărate dintr-un Poundland și o bere Carling; cînd ai puțin timp de explorat un loc, nu-ți permiți să pierzi cîteva ore, plus cîteva zeci de lire, într-un restaurant, o pauză de masă de 15 minute, cît un picnic în parc, e arhisuficientă) și am urcat la Necropolis, City of the Dead, colina de lîngă catedrală unde sînt domiciliați definitiv foștii cetățeni de vază din perioada de maximă înflorire a Glasgow-ului, epoca victoriană. Din loc în loc, statui cocoțate pe pietre funerare privesc spre ce-a mai rămas din orașul pe care l-au construit odată titularii.
Avertizat de un prieten că Glasgow e capitala europeană a cuțitarilor și că, într-o singură zi, s-au vîndut 2.000 de bîte de baseball și nici o minge (cel mai probabil, în ziua derby-ului Rangers-Celtic; la fotbal, nu la baseball), am ieșit să mă plimb prin oraș, după-amiaza tîrziu, oarecum precaut. Cu o destinație clară, bere într-o cîrciumă rock din centru, dar cu o direcție variabilă, în funcție de ce îmi atrăgea atenția pe traseu. Am luat-o, deci, la vale pe High Street, am trecut prin intersecția Glasgow Cross de lîngă Tolbooth Clock Tower, inima fostei cetăți medievale, am hoinărit prin imensul parc Glasgow Green, în care m-am întîlnit doar cu pașnici alergători de seară, am încercat să intru în Winter Gardens, o seră cu plante exotice (închisă deja, din păcate, la 4,45 p.m.) și am luat un prim contact cu faleza rîului Clyde, traversat, de-a latul, de cîteva poduri relativ apropiate și, de-a lungul, de o mulțime de caiacuri. După berea din Solid Rock, m-am întors la hostel pe Buchanan Street și pietonalele adiacente, cartierul central de shopping al orașului, luminat la acea oră în toate culorile reclamelor. Țin să precizez că, pe durata acestui reportaj, nici un turist nu a fost rănit și nici o bîtă de baseball nu a fost folosită decît în scopul pentru care a fost creată.
P.S. Despre promenada est-vest de pe malul rîului Clyde și spectaculoasele muzee ale Glasgow-ului vizitate a doua zi, într-un material separat.
(articol publicat în Cațavencii nr. 47/227 din 25 noiembrie 2015 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment