Săptămîna trecută, de miercuri pînă duminică, populația Rîșnovului s-a dublat brusc, iar terasele, restaurantele și cele două supermarketuri ale orășelului transilvănean au raportat încasări-record, după ce au fost inundate de mareea de plete și tricouri negre ale turiștilor muzicali veniți în capitala românească a rockului extrem, pe durata festivalului Rockstadt Extreme Fest.
O sesiune de sightseeing prin Rîșnov se încheie destul de repede. Și asta nu numai pentru că orașul este mic – ai văzut o stradă, le-ai văzut pe toate. Case vechi, săsești, construite perete în perete, cu porți imense, monumentale, în loc de uși, și ferestre cu obloane. Farmacie, bancă, birt, farmacie, second-hand, crîșmă, farmacie. Burg dominat de breslele cîrciumarilor și felcerilor, Rîșnovul arată și acum, după aproape 700 de ani de la atestarea documentară, foarte medieval; la imaginea asta contribuie și rațele care plutesc printre gunoaiele pîrîului Ghimbășel, puținul asfalt dintre gropile care se vor uni în curînd și trotuarele model pietriș din centru.
Zona festivalului (complexul sportiv de lîngă parcarea în care vizitatorii Cetății își lasă mașina) a fost, pentru cîteva zile, buricul tîrgului, locul principal de promenadă a localnicilor curioși, veniți la eveniment doar ca să se mire de frezele și bocancii participanților; chiar și turiștii obișnuiți, de Valea Prahovei, în trecere spre Poiana Brașov, opreau să se holbeze la mulțimea aia foarte diversă. Prin lumea tînără, majoritară, posesoare de tricouri și tatuaje pe care doar dacă le vezi în treacăt, ai coșmaruri, noaptea, puteau fi observați, plimbîndu-se foarte natural, o familie de melomani între două vîrste, ascultători de Ștefan Bănică Jr., maximum Holograf, un nene cu păr alb și pălărie care împingea mîndru o bicicletă antică, o fetiță cu o păpușă în brațe, care se rătăcise de mami, sau cîteva gospodine cărora le dădea deja mîncarea în foc, acasă. Nu știu ce dever au avut tarabele cu tot felul de prostii poreclite suveniruri (chiar, dacă nu ești taximetrist, ce poți să faci cu un buzdugan din lemn, după ce l-ai cumpărat, probabil din greșeală, la beție: să bați șnițele?), dar tractorașul-trenuleț care urcă periodic la Cetate (4 lei, dus-întors) era mai mereu plin.
Pe scurt, pentru cei care n-au fost, dar ar fi vrut să vină, cîteva cuvinte și despre festival. Audiența maximă (șase-șapte mii de oameni, după o apreciere ochiometrică): joi seară, la Obituary, vineri, la Rotting Christ, și sîmbătă, la Sodom. Atmosferă OK, de fest european: crowdsurfing și mosh pit în fața scenei, standuri cu merchandising-ul trupelor, play zone (escaladă, tir cu arcul), tonete cu jetoane (3 lei), de consumat pe la comercianții de mîncare și băutură. Prețuri normale (tricoul festivalului – 40 de lei) spre mari (DVD Sodom – 125 de lei). O bere la draft era două jetoane. Scump: gașca ieșea în pauzele de reconfigurare a scenei și soundcheck dintre concerte la berea mai ieftină (4 lei) a dozatoarelor de la terasele din afara perimetrului controlat de stewarzi. Unde, să nu uit, un bătrîn lăutar minoritar a fost headliner seară de seară, cîntînd din vioară la urechea rockerilor o serie de succese clasice. Șlagărele death/black pe care le știa el: Magdaleno, întoarce-te, Noi sîntem români și Vine trenul din Galați.
(articol publicat în Cațavencii nr. 33/162 din 20 august 2014)
2 Trackbacks / Pingbacks