Miercurea trecută, în ziua partidei de Champions League cu Oțelul Galați, Manchester era un oraș indiferent: nu se simțea deloc în aer celebra atmosferă de mare meci din lemnoasele avancronici sportive. Doar o umiditate de toamnă care sugera că, în timp ce microbiștii locali sînt încă la muncă, oaspeții, după o vizită grea prin muzeele orașului, se dreg în camera de hotel cu bere luată din supermarket, pentru că, în puburi, un pint e minimum 3 lire. Abia pe la 4 PM, în zona pietonală a galeriilor comerciale Manchester Arndale din centru, au început să se adune grupuri de tricouri, peruci și fulare roș-albastru-albe privite cu proverbiala răceală de către trecători.
Am plecat spre Old Trafford – situat în sud-vestul Manchesterului, la vreo 5 km depărtare de centru -, la etajul autobuzului 250, printr-un trafic deja aglomerat cu trei ore înainte de începerea meciului (19.45). În jurul stadionului, care e un mall iluminat feeric, cu zeci de intrări spre sala de cinema cu teren de fotbal în locul ecranului 3D, spectatorii erau întîmpinați de stewarzi fermi, dar politicoși, poliție călare și o ploaie măruntă, englezească, din partea casei. Nici o surpriză: auzeai vorbindu-se românește din toate direcțiile. Printre compatrioți, un grup de personaje remarcante – două generații de suporteri ai combinatului gălățean (directorii din Sidex împreună cu progeniturile; tații îmbrăcați business, cu fularele meciului la gît, fiii în tricouri și șepci cu Oțelul). Biletele au costat 43 sau 55 lire, dar nu știu de ce am, așa, o vagă senzație că s-au învîrtit cu toții de invitații din partea clubului…
Magazinul de la parterul stadionului era un stup în care roiuri de angajați abia pridideau cu realimentarea rafturilor, iar vreo 30 de case de marcat piuiau continuu ciugulind bani buni de prin buzunarele clienților (cel mai ieftin tricou cu însemnele Diavolilor te lăsa fără 18 GBP, aproape 100 RON). Pentru amărăștenii amatori de suveniruri, exista alternativa tarabelor din jurul stadionului, unde tricourile cu autocolant lipit acasă cu fierul de călcat erau 7 GBP, iar fularele tricotate de mamaia vînzătorului 6 GBP.
Despre meci, ce să mai zic? Ați văzut, probabil, și singuri cum niște englezi adormiți au cîștigat cu două goluri marcate pe gafele unor români năuci. La final, arena (75.000 de oameni) s-a golit în cinci minute; practic, la fel de repede cum se și umpluse: un detaliu al unei organizări perfecte pentru o seară spectaculoasă în Teatrul Viselor, la care, pe stadioanele noastre, nu putem decît visa. Cam pînă la Paștele cailor verzi, atunci cînd o altă echipă din liga lui Mitică va juca iar în grupele Champions League.
(articol publicat în Cațavencii nr. 20 din 9 noiembrie 2011 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment