Ei, stimați consumatori, dragii Bursucului, vine o vreme în viața gastronomică de iarnă a oricărui rozător, cînd, orice gurmand care se respectă (sau care n-are încotro) scoate nasul din vizuină și dă iama prin bucătăria vecinilor. Cam asta a făcut și Bursucul, ajuns, acum vreo două săptămîni, la Bansko: după ce a tăvălit toată ziua zăpada de pe pîrtiile bulgarilor, mai spre seară, mușcat de o foame turbată, de urs gastric abia ieșit din hibernare, a trecut la comanda haitei de cinci flămînzi și a ordonat intrarea într-o mehana – un restaurant tradițional bulgăresc cu aspect de han, decorat în lemn și piatră de rîu, cu șemineu, blănuri pe scaune și nume imposibil: Zehtindjieva.
Cu ajutorul îndoielnic al unui meniu bilingv (BG/UK), precum și cu cel al unui ospătar amabil, vorbitor-înțelegător de engleză, care o rupea însă binișor și pe românește, s-a început cu cîte o rakia mică, apoi s-a ciugulit, de amețit foamea, de prin farfuriile cu clasicii castraveți murați, pînă la sosirea celor două Platoul casei (fleici, mușchi, costiță, cîrnați, frigărui, cartofi, salată, lămîie) – 1,7 kg de carne la grătar/blat de lemn, cu chifle prăjite și trecute prin mujdei. Totul udat cu un vin alb, sec, Chateau Karnobat la carafă (pînă a pierdut numărătoarea, Bursucul își amintește de primele patru carafe).
S-a încheiat cu cafea, desertul casei (cine a mai avut loc) și șampanie (erau și doi sărbătoriți la masă) pe ritmuri de muzică bulgărească tradițională și succese ale folclorului rusesc, cîntate live de cuplul de adolescenți (ea solistă, el instrumentist) care a apărut rapid în scenă imediat ce patronul a văzut că are de a face cu niște consumatori serioși. Trăgînd linia finală a notei scrise în chirilică, 224 leva, final 250. Adică, 500 lei – un ospăț de la care Bursucul și compania au ieșit mai dolofani și mai veseli față de cum intraseră.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 5/995 din 2 februarie 2011)
Be the first to comment