Dacă ești în drum spre Bistrița și te ia foamea undeva la granița dintre județele Mureș și Bistrița-Năsăud, pe partea dreaptă cum mergi spre tabăra medievală de la Viișoara, se poate întîmpla să oprești la popasul turistic Izvorul, un fel de motel cu terasă în față, grătar fumegînd la poartă și căruță cu flori parcată între ele. Așa am pățit noi, subsemnatul bursuc de serviciu și doi veri buni ai viezurelui gastric (jderi? castori?), supraviețuitori cu efecte secundare oarecum minore – foame de drum lung și poticnit – ai traficului de pe Valea Prahovei, plecați din București dis-de-dimineață și ajunși în zonă la ceasurile prînzului, ușor trecute, fix.
Căldura sufocantă și muștele insistente de pe terasă ne-au convins imediat să alegem să mîncăm înăuntru (unde aerul condiționat exista, dar era puțin închis), în restaurantul cam înghesuit, cu saloane lungi, înguste și mese dispuse pe două rînduri, ca la nuntă.
Chelnerița apărută prompt la masă – o tanti foarte calmă, genul de ardeleancă originală, dintr-aia serioasă și calculată -, și-a notat cu atenție doleanțele în carnețel și a reacționat corespunzător la glumele noastre cu specific culinar, de sezon, rîzînd probabil abia cînd a ajuns la bucătărie să lanseze comanda. Două ciorbe de burtă clasice, o ciorbă de fasole în pîine cu salată de ceapă, opt mici, o porție de clătite cu magiun, o bere, apă, cafea (toate normale, potrivit de calde/reci, cu gust previzibil, nespectaculos) – 65 lei, cu tot cu bacșișul pentru surprinzătoarea rapiditate a servirii, o caracteristică necunoscută locului. Bonus la tratație: jurnalul de știri de la Realitatea, dat tare într-o plasmă agățată pe peretele de la intrarea la budă.
Care budă te punea în situația să-ți analizezi serios, ardelenește, opțiunile: rezolvi rapid problema, te speli temeinic pe mîini și ieși încercînd să nu atingi nimic sau mai rabzi vreo juma‘ de oră pînă în Bistrița?
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 34/973 din 25 august 2010)
Be the first to comment