Cînd primești cadou de ziua ta un bilet de avion la Londra, nu stai prea mult pe gînduri: îți faci bagajul și te duci. Chiar dacă pleci în miezul iernii și de la aeroportul botezat London Southend mai ai 65 de kilometri pînă în oraș. (Ca idee de preț al transferului, trenul, dus-întors cu retur open, între aeroport și gara relativ centrală Liverpool Street Station, a costat 27,40 lire, mai mult decît ambele segmente ale zborului de București.)
Bun, de ajuns ai ajuns, dar ce faci trei zile în Londra, în ianuarie, chiar înainte de Brexit? Dacă prognoza meteo e proastă, stai mai mult prin interioare, de pub-uri sau de muzee. Cum pub-uri am mai văzut, deși vremea a fost relativ OK (7-8° C și vînt, într-o singură zi s-a înnorat și a plouat englezește), am plecat în oraș setat să vizitez muzee. După o scurtă plimbare de control pe ruta poduri peste Tamisa – Westminster – Buckingham Palace, ca să mă asigur că sînt tot acolo unde le-am lăsat ultima dată (nu numai că erau, dar au mai apărut și alți zgîrie-nori în peisaj), am dat drumul city broke-ului de muzee. Pînă atunci fusesem doar la National Gallery din Trafalgar Square, așa că mi-am zis să le iau la rînd în ordinea importanței și să văd cît mai mult posibil.
Am început cu British Museum, cel mai vechi muzeu din lume (înființat în 1753, deschis public în 1759), găzduit de o clădire impresionantă cu curte interioară acoperită, la granița dintre milenii, de un modern acoperiș de oțel și sticlă super-spectaculos. Este locul în care povestea umanității și a culturii mondiale e spusă în milioane de feluri de obiectele din preistorie pînă în prezent, patrimoniul crescut continuu mai ales pe timpul imperiului, cînd britanicii au cărat ca hîrciogii tot ce-a fost mai important și mai valoros istoric, cultural și artistic de prin toate coloniile, din Egipt în India și din Noua Zeelandă în Grecia (o situație controversată care merită detaliată sînt vestigiile ateniene: lordul Elgin, ambasadorul britanic la Constantinopol de la începutul secolului al XIX-lea, l-a convins pe sultan să-l lase să ia ce vrea de pe Acropole; frizele de marmură și statuile Parthenon-ului expuse, din 1817, într-o sală specială, sînt cerute înapoi de greci de vreo 40 de ani).
Printre exponatele cele mai vizionate, la care lumea e tot timpul grămadă, se numără Rosetta Stone, blocul de piatră descoperit de soldații lui Napoleon inscripționat bilingv și hieroglific, acum 2.400 de ani, în egipteana veche și greacă, care a ajutat la descifrarea hieroglifelor, mumiile și sarcofagele galeriei egiptene, vasul de sticlă din Roma antică Portland Vase, mo‘ai-ul din Insula Paștelui, piesele de șah de secol XII găsite pe insula Lewis din Scoția… și lista ar putea continua pînă pe ultima pagină a revistei. Nu-ți ajunge o zi ca să vezi cam tot ce te-ar interesa; puteam să rămîn acolo întreg sejurul și tot aș mai fi avut de studiat chestii.
Am ieșit din British Museum ușor dezamăgit (din ce (n-)am văzut, românii și România par să nu existe în cele opt săli dedicate Europei perioadei 10.000 î.C. – prezent, nici măcar prin reprezentanți, gen civilizația preistorică Cucuteni) și, un sfert de oră mai tîrziu, intram în National Library, care, după ce-a fost parte a British Museum pînă acum 20 de ani, s-a mutat în apropiere, între gările Euston și St Pancras, într-o clădire inaugurată de Regină în 1998. Biblioteca națională cea mai mare din lume este seiful multor comori tipărite: pe lîngă muntele de cărți disponibile la studiu în cele 11 săli de lectură, la care ți se cere permisul de acces, și colecția filatelică a cărei vedetă e cel mai vechi timbru britanic, primul pus vreodată în circulație, Penny Black (1840), în galeria centrală Sir John Ritblat, sînt expuse artefacte literare foarte valoroase: de la Magna Carta (1215), prima declarație europeană a drepturilor omului, vizionabilă în vitrina unei încăperi separate, alături de bula papală care o anula, și diferite texte sacre creștine, iudaice, islamice sau budiste la manuscrisele lui Shakespeare și versurile cîntecelor Beatles. To be or not to be? Let it be!
(va urma)
(articol publicat în Cațavencii nr. 6/443 din 12 februarie 2020)
Be the first to comment