Spuneam, data trecută, ceva despre noroc/ghinion în alegerea unui hostel. Să găsești o cazare bună e o loterie (și hostel-ul nu face excepție de la această teoremă turistică, demonstrată întotdeauna de practică): pozele postate de ho(s)telieri pe site sînt, mai mereu, minci…, pardon, parte integrantă a strategiei de marketing, adică îți vînd iluzia unei camere ideale. Sigur, un indiciu bun pe booking e rating–ul, numai că hostel-urile cu note mari se ocupă rapid sau sînt exagerat de scumpe, deci rămîne cum am stabilit, cum ți-e norocul.
Al meu, în Cipru, s-a terminat încă din prima zi. Coboram din avion pe aeroportul din Larnaca, într-o duminică după-amiază tîrzie de noiembrie. Comparativ cu vremea cîinoasă, 4 grade și ceață, din Bucureștiul părăsit cu două ore în urmă, aici părea început de septembrie. Cald, plăcut, timp perfect pentru o plimbare lejeră, pe lîngă Lacul Sărat din Larnaca, pînă la cazare. GPS-ul îmi arăta doar vreo trei kilometri pînă la Hostel Mackenzy 12, la care rezervasem un pat pentru 15 euro. Cît mi-am dezmorțit eu picioarele, căscînd gura și făcînd poze, în stînga și-n dreapta, se înserase deja, cînd am ajuns la adresă: cîteva blocuri răsfirate lîngă un maidan de la marginea orașului cu o atmosferă cam lugubră, intensificată și de slaba iluminare stradală.
Problema era că nu găseam intrarea în clădire. M-am învîrtit ceva în jurul blocului, pînă să iau decizia de a bate în ușa de la parter în spatele căreia se vedea lumină, dar bătrînul care mi-a deschis a fost prea neștiutor de engleză sau mult prea speriat ca să mă lămurească. Cel care a făcut puțină lumină în peisaj, la propriu, cu ecranul telefonului, și la figurat, furnizînd niște informații, a fost un băiat cu ghiozdan în spate apărut de niciunde, un rus, client și el al apartamentului închiriat în regim de hostel de un proprietar cu care comunicase doar telefonic – m-a sfătuit să fac la fel. OK, sun la numărul respectiv, nu-mi răspunde; mă mai uit o dată în aplicație, îmi anulase rezervarea.
Era întuneric bine de-acum în orașul complet necunoscut în care n-aveam încă pat pentru noaptea aia. Butonînd site-ul samsarului de paturi, l-am găsit la vreun kilometru și ceva mai încolo, cu 13 euro, în Unique city 100 m Beach (fix așa îl cheamă, nu inventez nimic), urcînd din stradă cîteva trepte spre un demisol cu ușă păzită de un cod apăsat pe tastatură. Dormitorul în care m-a repartizat vocea cu accent magrebian de la telefon (nici ăsta n-avea recepție, era manageriat tot din call center-ul de acasă al patronului) poate fi descris foarte plastic ca o magazie pentru oameni, o încăpere cu pereți mai orbi decît Andrea Bocelli, în care-au fost înghesuite 20 de paturi din lemn cu etaj ca niște rafturi și în care pătrunzi din holul care se termină în două băi. Foarte murdar nu părea, dar atmosfera generală era de sală de așteptare a unei gări în care trenurile au întîrziere necunoscută. Socializare? Ce-i aia? Și cu cine? Vreo doi bătrîni, rătăciți, parcă, pe-acolo, cîțiva africani tăcuți și niște fete abulice, care-și fereau privirile de parcă erau drogate sau evitau eventuali violatori. Am urcat în patul meu de la etaj și m-am forțat să adorm cît mai repede, să se facă odată dimineață și să scap naibii de-acolo.
Asta a fost prima noapte în Larnaca. În ultima, cea de dinaintea plecării din Cipru, reveneam de la Nicosia via Limassol, tot pe întuneric. Așa s-a nimerit. De data asta n-au mai fost probleme de orientare: am găsit ușor intrarea în hostel-ul cu nume ciudat (Past or tail), preț măricel (16 euro) și recepționer cu aspect de beduin. Un sirian în vîrstă care-a bolborosit o engleză neinteligibilă, pe care am înțeles-o mai mult din semne, și care mi-a fost singurul coleg de cameră în dormitorul mare, mobilat cu bunk bed-uri lipite de toți pereții. După ce mi-a făcut check-in-ul, tuaregul s-a uitat toată seara pe telefon la niște clipuri cu arabi care vorbeau încontinuu, foarte tare, ca pentru surzi. Am adormit tîrziu, precum califul insomniac din O mie și una de nopți căruia i se spuneau povești care nu se terminau niciodată. Numai că aici Șeherezada avea voce de prezentator TV isteric.
(articol publicat în Cațavencii nr. 5/647 din 7 februarie 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment