Nu, n-am fost unul dintre cei 250.000 de pelerini, figuranți ai spectacolului grotesc de pupat moaște și actori principali ai isteriei generale care s-a soldat cu victime cît un război civil de cîteva zile, care au năvălit în Iași, acum două săptămîni. Și nici nu vă recomand: în perioada aia a anului, e chiar de evitat să fii prin oraș; și localnicii s-ar muta temporar, aiurea, dacă ar putea. Vizitați-l oricînd, dar nu atunci.
OK, deci am stabilit că sîntem în Iași, dar nu în 14 (+/- 3) octombrie. Un turist fără experiență, venit în premieră aici, o să dea, probabil, buzna mai întîi în faimosul parc Copou, la Teiul lui Eminescu, și o să vrea apoi să mănînce neapărat la Bolta Rece, crîșma istorică în care Conu‘ Mișu trăgea, din cînd în cînd, cîte un chef, cînd i se mai publica o poezie, împreună cu colegii de redacție de la Convorbiri Literare. Dar Capitala Moldovei e mai mult decît fosta Grădină Botanică a teilor și plopilor lui Eminescu. Urbea în care trecutul scoate limba la prezent pe la orice colț, din aproape fiecare fațadă, are de toate pentru toți: peste o sută de biserici și mănăstiri, multe dintre ele construite acum 400-500 de ani, pentru pelerinii obsedați de pupat icoane și în restul anului, nu numai de Sfînta Parascheva; clădiri vechi, statui, muzee (Universitatea, Casa Dosoftei, Casa Pogor, Obeliscul cu lei – primul monument din Țările Române –, Bojdeuca lui Creangă, alte case memoriale – Sadoveanu, Topîrceanu, Otilia Cazimir etc.), pentru pasionații de arhitectură urbană moldovenească, istorie locală și bîrfe despre foști ieșeni celebri; Filarmonică, Operă, Teatru Național, pentru melomanii împătimiți care au plecat în excursie fără Bach, Verdi și Caragiale în playlist-ul smartphone-ului; relativ noul Complex Palas din spatele Palatului Culturii, inaugurat în 2012 (peluze, fîntîni arteziene, arbuști decorativi, piste și platforme cu roller-i/skater-i, patinoar, hypermarket, mall, cinema multiplex cu zece săli), pentru dependenții de hang-out și shopping; fabrici comuniste abandonate, în zona industrială, pentru hipsterii aventurieri amatori de explorat spații neconvenționale and shit.
Și, bineînțeles, cîrciumi, pentru bețivii consecvenți. Iașiul ultimei mele vizite (una scurtă, de vară) a fost din categoria asta, mai puțin cultural-educativă și mai mult alcoolico-distractivă. După ce ne-am plimbat nițel pe Ștefan cel Mare, bulevardul principal, ăla dintre Piața Unirii și Palatul Culturii, și ne-am amuzat copios în fața Mitropoliei (un nene vindea icoane cu Pinocchio, Steaua și Tom și Jerry), ne-am încălzit cu cîteva beri în compania unor amici bicicliști, la cercul lor de reparații velo din curtea casei unuia dintre ei. Ca să ajungem, apoi, împreună cu aripa rock a Mișcării Bicicliste, La Cub, un complex de cluburi din buricul tîrgului. Mai exact, sub Cub: de lîngă futurista, cică, construcție din termopan, cobori la subsol pe o alee în serpentină ca la parcările subterane și dai, din ușă în ușă, de cluburi diverse. Jumătate din noapte am consumat-o în barul de metale The Gate. A doua zi, dimineață – cîteva ore mai tîrziu, adică –, înainte de plecare, ne tratatam mahmureala într-un bistro din campusul studențesc Tudor, cu o ciorbă de burtă. Fierbinte, acră, 12 lei, cu tot cu smîntînă și ardei (n-am găsit altă rimă).
(articol publicat în Cațavencii nr. 43/172 din 29 octombrie 2014)
2 Trackbacks / Pingbacks