După o săptămînă de turism prin Serbia, rămîi cu multe amintiri și cu cîteva concluzii. Primele, plăcute, ultimele, din păcate, nu prea. Dar să le luăm pe rînd.
Gazdele noastre de la Organizația Națională de Turism a Serbiei și de la Visit Belgrade ne-au organizat un press trip intens, cu un program dens și variat. În doar șapte zile, am văzut și munte, și Dunăre, și Capitală, și orășel, și mînăstire, și cramă, și muzeu, și cîrciumă. Am fost cazați în hoteluri bune și foarte bune, de trei, patru și cinci stele, am mîncat tradițional (pljeskavica, ćevapčići, găluște cu prune) sau gourmet, ne-am notat propriile observații, constatate live, dar le-am completat și cu informațiile Simonidei, ghida care ne-a însoțit permanent, în autocar sau prin tururile pietonale, pentru o imagine cît mai exactă a Serbiei turistice.
Cu ce-am rămas după experiența asta?
*Tricoul albastru din Novi Sad, Capitală Culturală Europeană în 2022, cumpărat de la artistul plastic local care, în magazinașul-expoziție vecin cu turnul-simbol al cetății Petrovaradin, pe lîngă tablouri și alte lucrări grafice, vinde și tricouri ale orașului cu design personalizat, în cutii cilindrice din carton care se pot transforma în mici postere de înrămat lîngă magneții de pe frigider. 20 de euro, cheltuiți fără absolut nici un regret.
*Gustul Chardonnay-ului de la podgoria Tarpoš, care, printre rîndurile de viță-de-vie, a asortat cramei terasa unui restaurant premium. Deși în Serbia cresc 7,8 milioane de pruni, țara are, în loc de un Drum al Șliboviței, unul al Vinului, care leagă o parte dintre podgoriile zonei. Se spune că viile de aici au doi sori, lumina directă a astrului și cea indirectă, dinspre apa Dunării, care reflectă razele solare, grăbind coacerea strugurilor ajunși la momentul recoltei cam cu o săptămînă mai rapid decît în altă parte. Novisadenii se mai laudă cu Bermet-ul, un soi special de vin cu 30 de plante aromatice, dulce-amar, servit la aperitiv sau la desert, un vermut de 17 procente concentrație alcoolică aflat în meniul multor case regale europene, care, zice mitul, s-ar fi băut pînă și pe Titanic. Cu ce consecințe, se cunoaște. E recomandat, deci, să fie consumat doar pe suprafețe care nu se mișcă. Și fără gheață.
*Apa fîntînii cu patru lei din centrul Sremski Karlovci, orășelul-muzeu de 17.000 de locuitori în care se află unele dintre cele mai istorice clădiri ale țării (cel mai vechi liceu – fost școală medie teologică, cu bustul lui Petru cel Mare în față –, cea mai veche farmacie). Legenda spune că, dacă vrei să te căsătorești în următoarele luni, trebuie să bei neapărat apă din gura unui leu de aici și, în direcția punctului cardinal respectiv, îți vei găsi partenerul/partenera. Legenda e, deocamdată, falsă: nu m-a contactat încă nici una dintre domnișoarele tinere și frumoase cunoscute pe-acolo.
*Aerul de munte din Kopaonik, cea mai apreciată stațiune de schi a sîrbilor, care are 60 de kilometri de pîrtii, telegondolă și niște hoteluri de cinci stele noi de mare clasă. Un fel de Poiana Brașov a Serbiei, pentru snobii veniți aici ca să se uite din ce mașină coboară și cum sînt îmbrăcați ceilalți, în care, acum vreo douăzeci de ani, ca să-i poată păstra racheta în mînă, părinții copilului Novak Djokovic erau mereu la serviciu, executînd loburi sau back-hand-uri cu tigaia clătitelor vîndute lîngă pîrtie.
*Dacă ar fi să aleg din suvenirurile imateriale, amintirea cea mai pregnantă rămîne respectul pentru Nikola Tesla (1856-1943), reîntărit la vizitarea muzeului său din Belgrad. Un fel de casă memorială a geniului tehnic sîrb, care, deși n-a locuit aici pe timpul vieții, a devenit rezident al ei după moarte, în urna din spatele singurului portret pentru care a acceptat să pozeze. Generosul savant care a vrut să dea energie gratis întregii omeniri (la cît a ajuns să coste kilowatt-ul, astăzi, mare păcat că n-a și reușit) a lăsat moștenire lumii peste trei sute de patente și brevete, mii de schițe, note și idei, o mică parte din proiectele revoluționare pe care le vizualiza clar în minte, fără să aibă nevoie de calcule pe hîrtie. Unele dintre prototipuri pot fi văzute în muzeul belgrădean; de exemplu, replica instalației electrice care furnizează instantaneu jumătate de milion de volți descărcați prin aer tubului de neon transformat într-o sabie Jedi și macheta vaporașului propulsat electric care a provocat stupoarea contemporanilor săi lipsiți de imaginație tehnică: neînțelegînd cum e posibil așa ceva, aceștia credeau că ambarcațiunea ar fi mișcată de niște maimuțe care dau la pedale în cală. Fix ca în anecdota cu țăranul și girafa, o situație de Așa ceva nu există!
*Liniștea și serenitatea de la Mănăstirea Studenica, biserica ortodoxă de secol XII cu stil arhitectural unic, în care se îmbină goticul cu balcanicul, locul de odihnă al moaștelor mamei și fratelui Sfîntului Sava, ocrotitorul nației, cea mai importantă figură a istoriei lor. Străduțele îngrijite și curățenia stațiunii balneo Vrnjačka Banja, un Slănic Moldova sîrbesc cu izvoare minerale captate spre robinet, într-un pavilion-sală de expoziții, și castel-muzeu pe o colină. Modestia și curajul din mini-mausoleul Milunka Savić, o Ecaterina Teodoroiu locală care a supraviețuit Primului Război Mondial ca să devină un model de viață pentru femeile timpului său. Și, desigur, sentimentul de prietenie pentru cei mai buni vecini ai noștri după Marea Neagră, cu care avem niște afinități foarte diverse, de la credința ortodoxă la relațiile de rudenie dintre casele regale.
Turismul e un exercițiu de viață, un experiment în care te transplantezi pentru un timp într-un loc străin, încercînd să-ți dai seama cum ți-ar fi dacă ai trăi acolo. Ca să înțelegi viața localnicului, nu-i suficient să te plimbi cu taxiul și să vezi clădiri celebre: trebuie să bați orașul la pas, să intri în vorbă cu oamenii, să compari prețuri în magazine și piețe, să observi viața străzii – cum e îmbrăcat trecătorul, ce face în timpul liber, unde intră să mănînce în pauza de prînz sau în week-end. Rezultatul analizei sîrbești este pozitiv: mediu civilizat, grad decent de curățenie, politețe, relații amicale cu străinii.
Ponderea turismului în PIB-ul Serbiei e similară celei românești (3-4%). Comparația, pertinentă (nivelul salarial e și el aproximativ asemănător: 300 de euro – salariul minim, cam 450, salariul mediu), cu cel al unei țări membră a UE din 2007, care a avut acces la nenumărate fonduri europene de dezvoltare sectorială, se soldează cu o concluzie tristă. Pentru noi: sîrbii au o infrastructură mai bună, servicii de calitate cam peste tot, evenimente organizate profesionist, cu bugetele disponibile, așa mici cum sînt ele, oameni implicați, profesioniști în turism din diverse instituții, publice sau private, care colaborează cu succes în proiecte comune. Ca și în fotbal, decalajele imense față de Vestul hiperdezvoltat ne obligă să ne vedem lungul nasului și să ne comparăm cu cei de pe-aici, din liga noastră, nu cu Franța sau Spania, campioanele mondiale ale turismului, dar, după cum, amar, am constatat, sîntem, de mulți ani, în coada clasamentului, la retrogradare.
Vă imaginați reciproca acestui press trip, o săptămînă de vizite prin România pentru jurnaliștii de turism din Serbia, organizată ca la carte de profesioniștii Ministerului Turismului, în colaborare cu cei de la Primăria Capitalei? În momentul ăsta, în care mulți dintre oamenii sistemului, de la diferite niveluri (minister, Consilii Județene, Primării), plătiți să se ocupe de turism, știu doar să se plimbe pe-afară pe banii statului, sună ca o glumă sinistră.
1 Trackback / Pingback