În ultimele săptămîni a făcut valuri mari printre surferii de net și în mai toată presa de turism știrea că se închid birourile de promovare turistică externe. Această controversată decizie a ministrului de resort, luată în principal în urma analizei situației neclare a cheltuielilor cu chiriile sediilor de prin capitalele vest-europene, a fost discutată și răsdiscutată și de specialiști, și de chibiții mediului online care se pricep la toate.
Sigur, ca orice desființare, nu pare o măsură managerială prea grozavă: aparent, ca să nu-și mai bată capul cu îmbunătățirea rezultatelor activității lor, Ministerul Turismului a preferat să le pună lacătul pe ușă. De fapt, cine citește mai atent comunicatul oficial o să vadă că e vorba de o reorganizare a reprezentanțelor externe ale turismului românesc.
În cazul ipotetic în care turismului românesc nu-i mai trebuie infrastructură, pentru că are deja drumuri moderne între toate destinațiile din țară, un turist ajungînd rapid, în doar cîteva ore, de la Săpînța în Deltă și de la Voroneț la Casa Poporului, da, după participări la tîrguri internaționale și infotrip-uri cu jurnaliști de specialitate / manageri și agenți de turism străini / persoane influente în mediile turistice ale țării-țintă, birourile de promovare externă sînt un instrument util de informare și atragere a potențialilor turiști străini dornici să guste pălincă și sarmale direct la sursă, nu doar la standul tîrgului de la Berlin.
Cert este că birourile astea nu-și mai dovedeau utilitatea de multă vreme, incoming-ul dinspre țările respective fiind foarte mic și rezultatele activității lor necuantificabile. Din diverse motive: proastă organizare, disfuncționalități la nivel de comunicare, dezinteres și blazare a personalului. Oameni aflați în funcție pe perioadă nedeterminată, înțepeniți cu anii (între cinci ani – Anglia și 23 de ani – SUA) pe un post călduț, nestresați de vreo analiză serioasă a eficienței muncii lor, cea de a atrage turiști străini în România.
Studiu de caz: Bruxelles. De promovarea turistică în Belgia era responsabil Centrul Zonal de la Paris. Pompos spus Centru Zonal, pentru că de promovarea în patru țări (Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg) se ocupa efectiv o singură persoană. Ăsta e contextul în care, în 2013, apărea în peisaj un birou de promovare turistică în regim privat, Biroul Român de Turism de la Bruxelles, un ONG persoană juridică belgiană creat de cinci români, care s-a mișcat mai bine decît Centrul Zonal de la Paris pe piața promovării turismului românesc în capitala UE. Cu sprijinul Casei de Cultură româno-belgiene și al tour-operatorului Maxi Tours, oamenii ăștia au dezvoltat o strategie de promovare pentru creșterea vizibilității României pe piața turistică belgiană, prin campanii de marketing al imaginii de țară, evenimente la tîrguri cu participarea presei locale, elaborarea unui proiect-pilot de promovare a Deltei și Litoralului. Prin semnarea de protocoale de colaborare și parteneriate cu FAPT, Federația Asociațiilor de Promovare a Turismului, cu Asociația Litoral-Delta Dunării și cu alte entități turistice, BRTR devenea vocea întreprinzătorilor din turismul românesc la Bruxelles, reprezentînd interesele lor în Belgia și promovînd destinațiile asociaților în aceste ONG-uri.
Reacțiile, aproape în totalitate pozitive, au înregistrat o singură excepție. La București a fost deranj mare: șefii ANT din acea perioadă au perceput activitatea privaților ca pe o concurență directă, deși statul român nu are monopol pe promovare, iar scopul oengiștilor era oricum același, creșterea numărului de turiști străini în România. Singura chestie care li se putea reproșa era, eventual, cum de și-au permis să facă, mai bine și mai repede, fix treaba funcționarilor români.
(articol publicat în Cațavencii nr. 19/302 din 17 mai 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment