Trecem cu 90 km/h prin serpentinele drumului Braşov-Rucăr. De la volan, Kinez rîde de chefliii din spate, care cer pauză din zece în zece minute şi decartează la marginea şoselei. Dar şi băieţii şi-au cerut-o: de cînd au urcat au băut continuu. Răzbunarea şoferului, partea a doua: Kinezul se întoarce. Pe gheaţă, cu tot cu maşină. Apoi rîde albastru şi se potoleşte.
15 kilometri după brînza de Rucăr din şoseaua naţională, trecem de Sătic, traversăm podul de lemn peste Dîmboviţa-copil şi, la poalele Garofiţei Pietrei Craiului, dăm de cabana Cascoe.
Ne numărăm. Am venit pe rînd, dar sîntem toţi: Auraş şi Roxana mică, Max şi Diana, Kinez, Andrei, Mişu, Dana munţomana şi frate-său, Paula, Nicu şi prietena. Plus Andra, Dana timişoreanca şi gaşca de liceeni nebuni, scoşi parcă din Romanian Pie, care completează cabana închiriată cu 50 de roni de căciulă pe noapte.
Soţii Pană, cabanieri cu experienţă, ne întîmpină cu amabilitate. Mai ales cînd realizează că printre noi sînt şi oameni ai muntelui. Cabana e ok: bucătărie, sală de mese, camere mici, de două sau patru paturi, încălzite cu sobe din teracotă. Dacă faci greşeala să le îndopi cu lemne, ai dat de dracu’. După ce se încing, cazanul cu smoală din iad e o glumă faţă de aerul din cameră.
Adunare generală în sala de mese. Se ţine şedinţa de stabilire a regulilor revelionului. Se scriu mare pe un carton A3 şi se afişează la vedere: toată lumea mănîncă de la toată lumea, spală-ţi farfuria, nu fuma în sala de mese, nu călcaţi iarba… Mă rog, dintr-astea. Reprezentantul puştilor adaugă într-un colţ, disperat: nu numai rock, vrem şi noi house!!
Acestea fiind stabilite, se trece, tot organizat, la băut. O mică partidă de mim şi apoi şah, cine mai e în stare. Roxana mare intră pe uşă plîngînd. A scăpat în buda turcească de lîngă cabană un telefon scump: să se rişte să-l recupereze? Un temerar pleacă în misiune, cu promisiunea unei recompense substanţiale şi se întoarce victorios. Din fericire pentru Roxana şi pentru el, l-a găsit plutind pe o bucată de hîrtie.
Petrecerea continuă. Nici nu ştiu cînd s-a făcut dimineaţă. Ora exactă o aflu graţie observaţiilor voalate, strigate din uşă de una dintre fete: Băi, e 5 jumate, terminaţi odată, că nu ne putem odihni! Nu capitulăm însă: avem o datorie de onoare. Trebuie terminat tot vinul din bidon (10 litri). Cu ajutorul lui Nicu, l-am dovedit pînă s-a luminat afară. Şi s-a întunecat înăuntru.
Mă trezesc la realitate cam vraişte. În ceea ce pînă ieri numeam cap e deranj mare, iar după atîtea lichidităţi consumate, ficatul e în criză. De fiere.
Dana, medicinista timişoreană, mă doftoriceşte şi nu se dezlipeşte toată ziua de mine, expunîndu-se ironiilor grupului. Mama răniţilor şi pacientul mahmur, ce mai cuplu…
La numărătoarea inversă de la 12 fac doar act de prezenţă, apoi mă întorc în cameră. Revelionul meu a fost aseară.
A doua zi, pe 1 ianuarie, Max, Diana şi restul munţomanilor au plecat cu noaptea în cap pe munte. În Crai, prin Plaiul Foii. După 24 de ore de carceră, am nevoie de aer: mă alătur grupului care face o miniexpediţie, 13 km în amonte, la barajul Pecineagu.
Ne plimbăm puţin pe barajul aflat la o înălţime de te apucă ameţeala (nu că aş avea nevoie de aşa ceva; am de-a mea, să dau la toată lumea), apoi ne întoarcem.
În lipsa noastră, juniorii îşi fac farse unul altuia, ca pe vremea pastei de dinţi pe clanţă. Aruncă petarde sau bucăţi de zăpadă întărită prin spaţiul de aerisire al budei, peste replica gînditorului de la Hamangia din interior, aflată în plin efort creator.
Încă nu m-am reparat. Şi azi sînt tot pe nuamchefdenimic.ro. Mă însoţeşte Dana, care se pare că are un blog asemănător.
Dimineaţa plecării. Ecologizarea zonei şi poza de grup la final. Promoţia Cascoe 2007 îşi ia rămas bun de la cabanieri. La revedere, ne reîntîlnim în 2017!
(articol publicat în Academia Cațavencu – Ghidul călătoriilor de iarnă 2009, 11 noiembrie 2009)
Be the first to comment