Dacă dai o căutare online după „metal bar Manchester”, primul rezultat pe care ți-l furnizează Mr. Google e Grand Central. Un click mai încolo, pe site-ul metaltravelguide.com, îi găsești adresa și indicațiile de localizare: 80, Oxford Road, în capătul dinspre centru al bulevardului care duce în campusul studențesc, la maximum un sfert de oră de mers pe jos de Picadilly, principala gară a orașului.
Fix așa am dat de metal pub-ul ăsta, într-o joi seară, pe la 9, cînd m-am întors din Scoția; pînă la ultimul tren spre Macclesfield mai erau aproape trei ore, pe care, refuzînd oferta sălii de așteptare, le-am alocat bucuros unei beri într-o cîrciumă rock, verificînd, totuși, prevăzător, și cînd pleacă următorul, adică primul al zilei următoare. După o scurtă excursie pe străzi parțial luminate, am intrat în Grand Central exact cînd Phil Anselmo de la Pantera zicea ceva despre Cowboys from Hell unei mulțimi de plete, tricouri negre, tatuaje și bocanci care tropăia pe o podea lipicioasă de la atîta bere vărsată. Alimentat de la bar cu o Kronenbourg la draft (3,70 lire), m-am alăturat asistenței care mișuna veselă, cu o băutură în mînă, în jurul barului sau pe lîngă miniscena pe care se pregăteau să concerteze, gratis, două trupe: Sinnergod și Another Dead Hero. Plăcut surprins de atmosfera amicală, relaxată, am explorat aproape toate colțișoarele incintei – oricît de aglomerat ar fi, o bucată de masă pe care să-ți parchezi temporar sticla sau paharul poți găsi oriunde, mai ales în celălalt capăt, cel dinspre buda tapetată cu postere rock mîzgălite cu marker-ul, în zona ceva mai liniștită (mă rog, atît de liniștită cît poate fi într-un bar de metale în care te auzi vorbind fără să urli doar în pauzele dintre piese).
Ambianța generală de aici mi-a amintit de răposatul LMC de la Basarab – Live Metal Club, pentru cine n-a știut sau a uitat –, locul în care, acum niște ani, am făcut parte din publicul unor evenimente speciale ca Bucharest Metal Nights sau tributul My Dying Bride, la care vreo 25 de membri ai diverselor trupe underground bucureștene (Fane, vocea din spatele avatarului Metalhead Buvniz, Diana, violonista de la Tiarra, sau Mizdan, ex-bas-ul de la Travka, ca să dau doar cîteva nume) au muncit două luni pentru un concert de care pînă și Aaron & Co ar fi fost mîndri. Lorzii doom-ului britanic sînt din Bradford, o aruncătură de băț de tobă pe autostrada M62 de Manchester; dacă insiști să bîntui prin Grand Central, nu-i deloc exclus să te trezești, la un moment dat, ciocnind o bere cu o parte dintre ei.
(articol publicat în Cațavencii nr. 8/239 din 24 februarie 2016 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment